Dolu

S’hè spentu Abel Raclot

Abel Raclot s’hè spentu ssu 17 di ferraghju à l’età di 88 anni.

L’omu à mani d’oru hè statu accumpagnatu da tutta a fiura di i bancalari corsi in u so paese di a Croce d’Ampugnani. Riposa oghje in pace à u pede di u San Petrone ch’ellu hà fattu scopre à generazioni di Corsi ! Sò mondi à arricurdassi d’ellu attippendu per sse muntagne corse, cù u so canucciu, Toby. È sè vo avete avutu a furtuna d’accumpagnalu un ghjornu, avete pussutu gode di e so tamante cunniscenze nant’à a fauna è a flora corsa.

S’imparava sempre qualcosa cù ellu, da e battaglie è e resistenze patriotte di u nostru riccu passatu, à a Nocca chì cura e malatie di u core sin’à i lochi induv’ellu si pudìanu vede e muvre nustrale o u catellu muntaninu. Bancalaru, artistu, Abel avia manoni è ne fecia miràculi. Frà l’artisgiani, attori di u riacquistu, era u riferimentu frà quelli chì travagliàvanu u legnu, è si pò dì ch’ellu hà rinvivitu u mòbulu corsu, e carreie, è a tàvula orezzinca cù u so amicu Pantaleone Alessandri di Nucariu !

Inseme, anu scrittu è publicatu « Legni è mòbuli corsi » à l’Edizione Cismonte è Pumonti, inciclupedia di u mòbulu corsu.

Ci hà travagliatu 40 anni, l’amicu Raclot, à ssu catalogu bislinguu di memoria preziosa da ùn perde u nostru cusì riccu patrimoniu. Abel tuccava à tuttu, era dinù scultore, cultellaghju, è ancu litugrafu… ma era u legnu a so più bella passione è n’hà furmati parechji bancalari cum’è ellu. Hà suminatu dinù in tutte e ghjesgie corse, porte, purtoni, altari, seddie… Omu di u riacquistu, avia a Corsica stampata in core, a so terra, a so stòria, e so lotte. È sè vo affaccàvate à vèdelu travaglià in u so attellu, vi rigalava sempre d’una di e so creazioni, una lucerna, o un quadru di a Maddonna à u chjarasiu o una scultura di u Babbu di a Pàtria !

U piènghjenu i so figlioli Rugeru, Filippu, Ghjuvan’Lucca, Ròsula Maria, i so figliulini è arcifigliulina, i so nipoti, i parenti, l’amichi. Ma a pèrdita hè tamanta dinù pè a Corsica. Riposi in pace o amicu.