Da Marie Ferranti

La passion de Maria Gentile

Maria Gentile hè una damicella d’Oletta ch’ùn t’hà ancu 19 anni. U so innamuratu hè Ghjuvan Guidoni chì sarà appiccatu da i Francesi ind’u mentre di l’inguernu 1768 è 1769, prima a disfatta di Ponte Novu. Ghjuvanni, chjamatu Bernardu ind’a pezza di teatru, hè statu chjappu cù l’amichi è cundannati à morte per via d’un cumplottu. Ma ùn si piàntanu micca quì i Francesi : ricùsanu d’insepellisce i morti.

U fattu si stà chì l’intrisca ci dà da vede a una Maria chì loda a disubbidienza è a rivolta di pettu à a barbaria. Mette u corpu di u so caru sottu tarra è sarà graziata da u novu putere.

Sicond’à Ghjuvan’Guidu Talamoni, Maria hè l’Antigone oghjinca. Hè da quessa ch’ellu forzighja da chì Maria Ferranti metti in scena issa passata, dènduli a pezza di 1912.

Accetta è cerca a ducumentazione in giru à a fiura d’Antigone. Al’dilla di a tragedia di Sofocle, sò trè e pezze scritte pocu tempu fà è trattendu di l’Antichità greca : Les mouches da Sartre, La guerre de Troie n’aura pas lieu di Giraudoux è Antigone di Anouilh. Sceglie a scrittrice a semplicità è ind’a messa in scena, è ind’e parolle di i prutagunisti, appenna cum’è ind’è a pezza di Sartre. Da u teatru anticu, ripiglia u cantu è a struttura. Di fatti, à M. Ferranti l’impreme a putenza di u cantu è dumanda à Ghj. Fusina di scrìveli un lamentu è à G. Calvelli di fanne a mùsica.

Ind’a tragèdia antica, sò certe règule ch’è no ritruvemu quì. Un prologos parlatu, una parodos (cantu chì accumpagna a ghjunta di u core.), parechji episodoi parlati intrecciati cù stasima (canti di u core). Per compie, un exodos parlatu accumpagna a partenza di u core. Ind’a passione di Maria Gentile, si ritrova à pocu pressu e stesse tappe. Ind’a prima scena di u primu tableau, si sente una paghjella trista. Scena 4, siconda strofa di u Lamentu di Maria Gentile. Scena 1 di u 4u tableau, terza strofa di u Lamentu. Ind’u tableau 4, scena 1, Maria canta un’arietta chì piacia à Bernardu, è ci hè a 4a strofa di u Lamentu. Tableau 5 scena 1, ci hè un cantu sacratu in latinu. Scena 2 canta Maria.

D’altronde, ind’a tragèdia antica, i pezzi cantati sò in dòricu è micca in ionicu-atticu, u dialettu più aduprata. Or’dunque, si trova a stessa manera di fà : u parlatu hè in francese, u cantatu in corsu.

Si compie a pezza cù queste e parolle d’Antigone : «Qui me hante?», ciò chì ramenta l’erinni, e dee di u rimorsu è a pezza di Sartre. Infine, astru puntu d’intaressu, l’omi ùn ci sò micca. Simu ind’un mondu feminile. Hè un bellu paradossu postu ch’in l’Antichità, i parsunaghji feminili èranu ghjucati da maschji.

Hè stata data a pezza in Bastia u 26 di ghjennaghju, è spergu ch’averemu prestu un’antra occasione di vèdela.

Marina Chovin.