Accapu di a reddazzione

Pianellu

« Quandu sò ghjuntu quì, ùn avìa nunda »… Emmanuele Barbieri conta a so stòria, è cù ella a stòria d’un paesolu, Pianellu, è di u so castagnetu abbandunatu, rimessu in pruduzzione pianamentu è bè. Conta cumu l’anu vistu vene tandu i paisani, prupietarii è partenarii, dòdeci anni fà, quand’ellu s’hè affaccatu per parlà di a so vuluntà di fà rinasce ss’arburoni centinarii è di scrìvesi cusì ind’è a cultura corsa, micca per fà cuncurrenza, micca per impònesi o imparali u galateu, ma per mandà ssa cultura è e richezze di u sapèfà umanu, muntagnolu, à l’infora… Sonniu ? Oghje Emmanuele esporta in Irlanda a so farina è dice « u fattu chì a mo farina parti in Irlanda porta un messagiu. I paisani sò di quì, hè a so terra, a so stòria, u mo babbone venìa da a Toscana, è eiu, noi oghje purtemu un pezzu di sta stòria. Ùn pratendu micca esse corsu, pratendu scrìvemi ind’è ssa stòria, sta ghjente, Hè u sensu di u campà quì »… U riportu* di France3 Via Stella porta u testimognu d’un incontru, trà a ghjente di u lucale chì li anu fattu cunfidenza, è ellu, entrutu cù rispettu, umilità, è una vuluntà di vita arradicata, in ssu territoriu chì l’hà accoltu. « Sò statu sustenutu assai. S’ellu s’agisce di rivalurizà un patrimoniu, scrìvesi ind’una stòria landana, a Corsica hà e so porte aperte è integra figlioli da sèculi » dice torna Emmanuele. Hè cusì ch’ellu hà pussutu dà cunfidenza à i prupietarii di ssu castagnetu, zifrà un affittu, truvà u sustegnu dinù di a Fundazione Umani, è cunsacrà di a più bella manera a cultura di ssi lochi, cù u scambiu è u raportu umanu, cù u travagliu cutidianu è a vittoria di ssu sudore nant’à e difficultà. Ghjiseppu Riolacci, ghjòvanu prupietariu è capraiu di a cumuna acquisteghja. « Serà l’eredu di ssi lochi quand’ellu volerà, sò i so lochi è quelli di a so famiglia », dice Emmanuele. « M’arricordu di u so babbu quand’ellu mi dicìa ch’ellu ci era tante capre à l’èpica à u Pianellucciu, chì rustu ùn si ne vidìa ! Durante anni è anni u castagnu hà campatu in grazia à i capraghji. A capre intrataneva i spazii. » È u s’amicu canterinu Ghjuvan’Francescu Luciani d’aghjustà e parulle di u cantatore occitanu Nadau « simu di u paese di quelli chì ci anu tenutu caru. » Una bella stòria ch’ellu ci rigala ssu riportu televisìu, cù ghjente magnìfica empii d’una vuluntà magnìfica. « Hà da durà ssa stòria » dice torna Emmanuele, « durante decine d’anni perch’è ghjente cum’è elli cuntinueranu à campà ind’è e nostre muntagne. »

Pianellu si tene cusì strintu in core di sta pieve di Serra frà i più vechji castagni di Corsica è ancu d’Auropa. Nant’à 50 èttare ci si trova una millaia d’àrburi trà 600 à 800 anni ; u più anzianu avvicina 1000 anni ! È chì piacè di vèdeli sempre in pruduzzione, nove tunnnellate quist’annu, u castagnetu pulitu, l’àrburi sgambunati, arritti è fieri… Scontru trà l’omi è a natura, bellezze di e nostre muntagne ! « Aghju avutu a furtuna di pudè campà di a mo passione » dice torna Emmanuele, « travaglià per è cù l’àrburi hè un piacè tamantu » A Fundazione Umani è u so prugramma Terranea prupone d’esse cumpari per aiutà à entratene u castagnetu. Sciaccamanate à ssa ghjente adunite in d’un scopu cullettivu frà i più belli di a putenza di l’omu è di l’amore ch’ella porghje à a so terra. •

Fabiana Giovannini.

* https://www.facebook.com/france3/videos/1875726622602341