Accapu di a reddazzione

Stàtevine in casa

« U mo figliolu hè ghjuntu à vèdemi è ùn l’anu micca lasciatu entre. Ùn possu più vede à i mo figlioli », hà palisatu in pientu à un infirmiera una mamma italiana uspitalizata. U duttore hà chjamatu u figliolu, diciènduli chì a so mamma era in gattivu statu è ch’ellu ci vulìa à intubala… u figliolu hà vulsutu vèdela ma ùn era pussìbuble. Si sò chjamati à u telèfunu è anu pientu tremindui. L’infirmiera conta allora ch’ella hà datu u so telefuninu da ch’ella possi vede cù u scrinu i so figlioli è lampali un ùltimu addìu. È « s’hè morta qualchi tempu dopu »… Eccu ciò ch’elle sò e nostre ghjurnate conta l’infirmiera. Conta dinù cum’ella schiva u sguardu di certi di i so malati per ùn palisali ch’elli anu da morre. Conta e so fatiche, e so notte bianche, u tempu infinitu à accumpagnà i malati, circà di pòrghjeli un pocu di cunfortu in una sulitùtine di u malatu, ma dinù di quella di u medichente. Sta testimugnanza hè tremenda.
Un antra infirmiera, in Francia sta volta, conta anch’ella nant’à e rete suciale quant’elli sò duri ssi mumenti. « Soffru ! Ma micca solu di u mo mistieru ch’eu tengu caru, soffru d’esse in cuntattu cun quelli chì sòffrenu » dice Kathy. « Soffru di sente e famiglie pienghje d’ùn pudè vede i soi. Soffru di vèdeli dissi avèdeci nant’à u telèfonu, sopratuttu quand’è u malatu hè incuscente è inerte, senza pudè risponde à i soi. Soffru di deve chjode ssu saccu mortuariu senza chì a famiglia possi arricògliesi un ùltima volta davant’à a salma. Soffru di purtà ssi vestiti chì mi tènenu caldu, ssu mascu chì mi punghje u visu è addentra u mo nasu, ssi spechjetti chì mi tàglianu u fronte. Soffru di vede i mo culleghi campà listessa cosa, risicà a so vita è quella di i soi. Voi chì rispettate u cunfinamentu, è sopratuttu voi ch’ùn u rispettate micca, chì vi pruminate à tutt’ora, perch’è ci hè u sole, perch’è n’avete una techja, voi chì andate à fà e corse in famiglia, voi chì diciulate à e casce di i grandi magazini perch’è i persunali medicali vi pàssanu davanti… state à sente. Soffru ancu di più d’ùn pudè stringhje in core i mo figlioli. Soffru d’ùn pudè più basgiali è accarizzali. Soffru d’ùn pudè cuntali fole a sera per addurmintali in u so lettinu. Soffru di sènteli dì ch’elli anu a paura ch’eiu mi morgu colpa di “u gattivu microbiu”. Soffru di sente a mo puppacula in làcrima dimmi ch’eu li mancu allora ch’eiu stò à un metru d’ella. Soffru di vede i mo figlioli dimmi à vèdeci nant’à a porta di a casa cum’è sè eiu partìa in guerra. U mo core di mamma soffre d’impedìsceli d’avvicinassi di mè. Aghju u laziu di mughjà, aghju laziu di pienghje. Ssu mancu di i mo figlioli hè tremendu… allora p… rispettatu ssu cunfinamentu ! Hè diffìciule di sicuru, ma pensate à noi è pensate sopratuttu à voi ! Sta mullizzerìa ùn accate solu à l’altri. »
Eccu u testimognu di Kathy, un infirmiera frà tanti mubilizati per curà ssa malatitaccia.

Fabiana Giovannini