Ci sò evenimenti da ùn scurdassi mai. Bisognu à parlanne, à insegnali à e nove generazioni, in un prufondu
rispettu.
82 anni fà, 23 resistenti stranieri èranu fucilati da l’armata nazì per avè difesu a libertà. Era u gruppu Manouchian. Melinée è Missak Manouchian èranu resistenti à capu d’una vintina d’altri resistenti chì scumbattìanu contr’à l’orrore nazì. Arrestati è cundannati à more, u 21 di ferraghju di u 1944, sò fucilati à u monte Valerien. In più d’assassinali, i nazì pruveranu à imbruttisce a so memoria cù l’affissu rossu incullatu dapertuttu in Parigi. Ma invece d’esse scunfessati… diventeranu sìmbulu di resistenza.
Figliolu di paisani armeniani, dopu à èssesi francatu di u genocidiu di u 1915, Missak Manouchian scappa in Francia in u 1924 induv’ellu face l’operaiu. Frequenta parechji altri armeniani, scrive puesìe, è s’ingagia in u 1934 à u Partitu cumunista francese. Hè quì ch’ellu scontra à Mélinée. Si spòsanu dui anni dopu, tremindui appassiunati di cultura.
Mubilizatu ind’è l’armata francese in 39, rientre in casa dopu à a disfatta di 40. Volta à l’usina è entre in a resistenza. Ma dopu à una trentina d’azzioni, hè arrestatu da a pulizza francese, torturatu è cundannatu à more. Dice à i so boi allemani : « À voi ùn aghju nunda à dì. Aghju fattu u mo duvere ch’era di scumbàttevi. Ùn rigrettu nunda. À voi di ghjucà u vostru rolu », pò dice à i pulizzeri francesi « noi, avemu scumbattutu pè a Francia, pè a liberazione di stu paese. Voi avete venduta a vostra cuscenza è a vostra ànima à u nemicu. Erate eredi di a naziunalità francese, noi, l’avemu meritata ».
Missak scrive un ùltima lèttera à a so sposa Mélinée per dilli ch’ellu more « in suldatu regulare di l’armata francese di Liberazione ». Di fronte à quelli chì li tìranu addossu, ricusa ch’omu li copri l’ochji. Avìa dettu ind’è a so lèttera : « Mi morgu à dui diti di a vittoria. Beati quelli chì camperanu è tasteranu à a dulcezza di a libertà è di a pace di dumane. Sò sicuru chì u pòpulu francese è tutti i cumbattanti di a libertà saperanu onorà a nostra memoria di manera degna. À u mumentu di more, pruclamu ch’ùn aghju nisun odiu contr’à u pòpulu allemanu è contr’à nimu, ognunu averà u casticu o a ricumpensa ch’ellu merita. U pòpulu allemanu è tutti l’altri pòpuli camperanu in pace è in fraternità dopu à a guerra ch’ùn hà da durà torna assai. Felicità à tutti ! (…) Oghje ci hè u sole, ghjè fighjendu u sole è a natura ch’aghju tantu tenutu caru ch’eu diceraghju addìu à a vita »…
Spirèndusi di ssa lèttera, Aragon scriverà un puema à u pueta : « Avìate i vostri visi nant’à i muri di e nostre cità, neri di barba è di notte irsuti è minaccienti, l’affissu chì parìa una tacca di sangue perch’è prununcià i vostri nomi era diffìciule, circava à fà paura à i passanti… èranu vintitrè à dà u so core nanzu à u tempu, vintitrè stranieri è puru i nostri fratelli, vintitrè amurosi di a vita sin’à more, vintitrè chì mughjàvanu a Francia caschendu ».
U 21 di ferraghju di u 2024, Missak è Melinée èntrenu à u Panteone. Sò i primi stranieri è militenti cumunisti à entre in ssu santuariu. •








