
Arritti hà apertu quì in principiu di ghjennaghju una rubrica da cuntà i tesori di a nostra lingua à traversu l’Antulugìa di e spressioni corse di Farrandu Ettori.
Sturianu corsu natu in Bastia in u 1919, sparitu in u 2001, Farrandu Ettori era un difensore di a lingua, di l’università, di a Pàtria corsa. Hà scrittu frà altru sta racolta di spressioni chì conta a richezza di a nostra lingua è di a nostra cultura, spiechèndune l’urìgine. Sse spressioni nate da stalvatoghji di a stòria, sò testimogni di l’identità è di l’ànima corsa. Ci impàranu assai nant’à ciò chè no simu è omu si deve di tramandale. Principiemu sta simana e spressioni cù l’animali.
Dumèstichi o salvàtichi, stallati vicinu à a casa cù qualchi funzione ùtule, o piatti in fondu di l’arestu (agrestum in latinu, di agrestis) (a parte di u territoriu ch’ùn hè cultivata), l’animali ùn si tròvanu tantu in a lingua corsa chì cume imàgine di l’omi, spieca Farrandu Ettori.
In u capìtulu dui di a so Antulugìa di e spressioni corse, ci prisenta qualchi spressione abbastanza sparsa cù l’animali di u cutidianu.
Cusì u sumere. Più usitatu chè àsinu, for’di l’Alta Rocca, dice Farrandu Ettori, ùn hà una piazza eccezziunale in u bestiariu di a lingua corsa, in tutti i casi, in u so valore metafòricu, quellu di l’ignuranza piuttostu chè u chjuccaghjime hè piuttostu riservatu à u mulu. O asinò ! O sumerò ! sò inghjulie chjare.
Allora chì u sustentivu sumerinu, chì parla di u sumeru à u sensu genèricu cù u caràtteru pròpiu di l’animale, significheghja di manera curiosa u sinònimu di ghjudiziu. Ah ! s’ellu avessi un pocu di sumerinu in capu !
À l’urìgine di a spressione, scunnisciuta in u Pumonte, ci dice torna Farrandu Ettori, ci hè l’edea d’un mìnimu. Vale à dì : Ah ! s’ellu avìa omancu un pocu di u ghjudiziu d’un sumere ! •








