Da Moune Poli

Pè a cuufficialità

Simu ghjunti à a strinta di u saccu. I Corsi sò diventati una minurità nant’à a so terra : solu 100.000 abitanti sò Corsi di ceppu. Una mutazione socioculturale hè in anda : sparisce a nostra identità. «Chì fà, chì ci si pò fà?» cantava Ciosi.

Ci vole à guardà issi fatti à u chjarore di l’attualità. Cumu si pò spiecà di modu obbiettivu a vittoria naziunalista u 10 di dicembre scorsu ? Si pò pensà chì u sìntimu naziunale hà fattu a so strada è, ch’avà, hè sempre di più spartutu. Seria pronta a ghjente à scumparte a nostra identità senza vergugnassi ? Si seria insuchjata a presa di cuscenza cursista indè u pòpulu sanu ? Fùssila puru !

Ma, ci vole à fidighjà più luntanu. Sicuramente, sta vittoria indetta a fine di u clanìsimu, perchè u clanìsimu ùn hà più nunda da prupone nè da dà. D’altronde si spiega forse cusì l’impegnu mìnimu di l’altri partiti durante a campagna è tamanta astenzione. Cù a fine di u clanìsimu sona a fine di l’alienazione affiancatali : omu sottumessu ch’ùn hà dirittu à riflette è à agì da per ellu. Omu disciplinatu è rispettosu di l’òrdine sucetale impostu.

Allora tuttu à postu ?

Per risponde, ci vole à cunsiderà chì u clanìsimu ùn hè micca solu una certa manera di cuncipì i raporti suciali è l’ecunumia. U clanìsimu hè un paradimmu. Dettu altrimente, ghjè una manera cumuna di pensà l’umugeneità suciale.

U clanìsimu porta in sè stessu un schema di mente cuerente di a sucetà. Porta una riprisentazione di u bè è di u male chì ognunu percepisce. Cù sta riprisentazione và una manera di campà corsu, un raportu particulare cù u tempu, cù i soldi, cù l’altri, cù i valori, cù a sulidarità. Hè quessa dinù l’identità. Ch’ella cì piacia o nò, smarisce cù u clanìsimu una forma d’unità suciale.

Ma s’è i risultati di l’elezione indettanu ch’ella hè spenta a cuerenza suciale strutturata da u clanìsimu, chì l’averà da rimpiazzà ?

Dìcenu i naziunalisti chè n’avemu un paese da custruì, Bella sicura. Senza prugettu pulìticu inalzatu nant’à valori putenti, sarà rimpiazzatu u clanìsimu da l’individualìsimu. È st’ùltimu rompe i ligami suciali è l’identità cullettiva.

In un prugettu pulìticu custruitu, a lingua -chì stringhje cum’è un cimentu- tene una parte maiò. A lingua hè di più ch’è un sìmbulu. Hè capace, a lingua, di purtà u spìritu di u pòpulu ; ci guida cum’è un fanale, cum’è a bussula indichènduci u nordu. Senza lingua, u pòpulu, è dinu a sucietà, stravòanu. Ghjè per quessa chì a lingua corsa deve esse ubligatoria in scola, è chì u bislinguìsimu deve esse a règula.

Diceranu certi ch’ùn hè micca pussìbule d’impone un’amparera. È perchè micca ? A Stòria, a matemàtica, a geugrafia, u francese, ùn sò micca ozziunale in scola. L’hà decisa u guvernu, arbitrendu chì tutti, zitelle è zitelli, u pòpulu sanu, dèvenu sparte una listessa cultura. Allora, s’ellu l’hà fatta u paese amicu, a pudemu fà ancu noi…