Cultura

Diu

бог по силе крест налагает.
bog po sile krest nalagaet.
Ghjuntu à u putere, Diu impone una croce.

 

Salute à tutte è à tutti. Sta settimana c’interessaremu à « Diu ». « Eiu cunnoscu una spressione cù sta parolla : Chì ghjetta a petra à Diu, in capu li ritorna ! » Ai a raghjò, Chì Diu cerca, Diu trova. « Eppo hè megliu ricumandassi à Diu chè à i so santi ». Bravu, ti auguru chì : Diu ti franchi di u focu, di l’acqua è di i falsi tistimonii.

Cusì detta, circhemu l’etimulugia. Diu vena da… « u latinu ! » Esattamente. « deu(m) » t’hà a stessa urìgine chè u sanscrittu deváh, l’irlandese dia, u vechju prussaniu deywis, ecc. Ind’è e lingue germàniche, s’adopra un’antra ràdica indoeuropeana chì u sensu hè « chjama, pricàntula » : Guþ in goticu, God in inglese, Gott in tedescu. Ind’i paesi slavi, truvemu Бог in bielorussa, Bóg in pulunese.

In i tempi, si pensava chì u latinu deus, dies (ghjornu), o u genitivu grecu di Ζεύς (Zeus) Διός (Dios), ricullàvanu à a stessa ràdica : *dei-w-o-/*dyew- chì u significatu hè « lume ». Ma l’evuluzione di sta ràdica punia prublema numarosi. Oghjedì, si pensa chì u grecu θεός (theos « diu ») è u latinu deus, frà astri, èscenu da l’indoeuropeu *dheh1- cù u sensu di « piazzà, custritu da a divinità, locu sacratu ».

« Di cosa parli ? ùn ci capiscu un’acca ! » Càlmati, basta à sapè chì Diu si trova ind’un locu santu è ch’ellu ùn hè micca una lumera.

Certi pratèndenu ch’ùn ci hè micca esistenza senza credenza. A prova più antica di a relighjone ind’è l’omi ricolla à u neulìticu, 10.000 anni fà : si tratta di stàtule, di màscare, tutti attrazzi chì palèsanu certi usi sciamanichi dighjà supposti cù a scuperta di l’arte parietale datatu di 40.000 anni nanzu à Cristu.

U più spessu, i dii sò creatori di u mondu, unniscenti, unniputenti, unnipresenti è unnibenevulenti. In Mesuputamia, à u XXVIIu sèculu nanzu à Cristu, apparìscenu panteone, puema èpichi, casta sacerdutale, munumenti religiosi maiò, 560 dii… In Egittu, à u XIVu sèculu n. C., Akhenaton impone Aton cum’è diu ùnicu, ma ùn durerà. Dariu Iu, rè di l’Imperu persianu, adotta, ver’di 520 n. C., u Zoroastrìsimu, prima relighjone chì prupone a salvazione eterna, incù u so diu Ahura Mazda. In Grecia antica, omu campava ind’un mondu colmu à divinità. Infine, ùn parleremu micca quì di e trè relighjoni di u libru nè di l’impattu di u divinu per ciò chì tocca à a cultura. Sarà u sughjettu di u nostru pròssimu artìculu.

Eccu a canzona. Da seguità… •

Marina Chovin.