Una settimana una parolla

Fiadone *

 Una settimana una parolla (O duie, o micca, sfidàtevi di e « parolle parolle parolle…»)

Vahaza lany mofo, lany zavatra tsakoina.

Un Biancu ch’ùn hà rispiarmatu u so pane, ùn hà più nunda da

manghjichjà.

Pruverbiu malgasciu.

Salute à tutte è à tutti. Sta settimana… u fiadone. « Sò po miràculi, infine qualcosa da manghjà ». Scusate ma emu dighjà parlatu di a frutta è di a ranochja.

« Pò dassi. Ma per contu meiu, ùn era micca manghjusca ». Và bè ; principiemu cù l’etimulugia. «Da induve vene sta parolla, eccu u primu puntu, ùn hè ? » Iè, avà a sai. Allora, u fiadone vene da… u tedescu ! L’anzianu altu tedescu Flado t’hà u sensu di pane piattu pè i sacrifizii. U mediu altu tedescu Vlade, hà u significatu di pane largu è pianu.

A parolla hè stata aduprata in parechje lingue rumàniche :

flado in mediu latinu, flaon in anzianu francese, flan in francese mudernu, flawn in inglese (si tratta d’un pane pianu cù l’ovi), flauzon in pruvenzale. U tedescu mudernu Fladen si riferisce à un pane schjacciatu.

U sensu cumunu à tutte ste parolle hè ch’ella si tratta d’una roba piana. Oghjedì, « fiadone » s’hè spezializatu ind’e lingue neolatine è significheghja « u favu di mele », forse per via di u culore di u zafferanu ch’omu mettia ind’i fiadoni.

« Zafferanu ? Ma cosa dite, o calambrone ! dàteci piuttostu a sòsula ! » Or’sàppiate chì u fiadone nustrale ùn hè micca u fiadone talianu. È frà i fiadoni taliani, ci sò sfarenze : si cunnosce u fiadone di u Trentinu, di l’Abruzzu, di Molise, di Puglia è di Sardegna. U fiadone hè « una torta di pasta mezza sfoglia, farcita con uova, pecorino o ricotta, zùcchero è cannella ». I fiadoni molisani è abruzzesi si facìanu per Pasqua. T’avìanu a forma di ravioli. Eccu l’ingredienti : farina, ovi, butiru, sale, pecurinu, salsiccia secca pè i molisani, farina, oliu d’alivu, vinu biancu, ovi, rigatinu è pecurinu per l’abruzzesi.

In Valliera, i fiadoni si manghjàvanu a vigilia di Natale o l’ùltimu ghjornu di Carnavale. Ci vulia ovi, zùccheru, latte, oliu d’alivu, liquore, sale, lèvitu, patate mericane di Valliera, uva secca, mustarda, mela. In l’aquilanu, si mettia noce muscata, pèveru, zafferanu.

In l’alpine orientali, s’aduprava amàndule è liquore. Ind’u Trentinu, ci vulia amàndule, butiru, mele, rhum, chjodi di garòfanu da mette nentr’à a pasta. A forma era quella d’un triàngulu.

A parolla « fiadone » hè attestata dapoi u medievu : a truvemu ind’è Venanzio Fortunato (530-607), indi ducumenti di l’XIu sèculu è, sopratuttu in scrittori di u « quattro-Cinquencento », tale Savonarola, Messisbugo, Scappi è Lando.

Eccu per compie, avà ne site avvezzi, una canzona :

Marina Chovin.

1 Trackback / Pingback

  1. Stampa Corsa, informations corses – Fiadone *

Les commentaires sont fermés.