A i nostri grandi pueti

Ghjuvan’Tèramu Rocchi

Sta rubrica, publicata ogni tantu, hè cunsacrata à i grandi pueti di a nostra lingua è di a nostra cultura*. Oghje, salutemu un munumentu, fiura di u Riacquistu, u pueta Ghjuvan’Tèramu Rocchi.

 

Natu in L’Oretu di Casinca, in u 1940, Ghjuvan’Tèramu Rocchi hè un munumentu di a lingua è a cultura corsa. Militente di prima trinca, autore di mondu puesìe, canzone, filastroche, a so làscita hè tamanta d’una vita sana sana cunsacrata à tramandà à i più giòvani a bellezza, a ricchezza è a forza di a nostra lingua. Stitutore à u sensu u più nòbile di l’omu di passione ch’ellu era, piglia u so primu postu in Algerìa, 10 anni, pò hè mandatu in Cuntinente. Volta in Còrsica in l’annate 70 induv’ellu diventa unu di l’attori di u Riacquistu, sparghjendu cù maraviglia u so talente è a so pedagugìa. Scrive in a rivista Rigiru induv’ellu publicheghja i primi scritti pè i zitelli per aiutà à l’amparera. Stallatu in L’Oretu di Casinca sumineghja cusì tutta a so vita a voglia è a passione di a lingua à parechje generazioni di zitelli. « Di u corsu ci vole à fanne una passione per pudè riesce pianamente è bè » dicìa Ghjuvan’Tèramu, « eiu mi sò messu d’accordu cù a mo cuscenza. Aghju sempre fattu di più, qualcosa à cantu, sìa in un associu, sìa in e famiglie, sìa in u mo paese, aghju cuntinuatu à struìmi quantu eo pudìa in ssa lingua, è a riflette quantu eo pudìa nè i mezi di pudella à fà amparà nè e cundizioni e più belle. Ghjè quessa ch’ellu ci vole avè, sta passione custì »…

Era un omu di a terra, à sparte è à campà corsu, à tramandà à tempu a lingua, a cultura, è i valori i più belli di ssu pòpulu.

Scrive per parechji canterini è gruppi culturali : A Filetta, Tavagna, I Muvrini, Canta u Pòpulu corsu, Antone Ciosi, Petru Guelfucci, è tant’altri… Ma u so sbuccime, serà cù un ghjuvanottu cù quale hà da cullaburà 30 anni da pudè sparghje a so filusufìa in cantu è mùsica. Felì si forma à u latu di Ghjuvan’Tèramu Rocchi chì li scrive e so più belle canzone è s’impègnanu tremindui à un travagliu tamantu di creazione chì cuntinueghja sempre oghje cù Scola in Festa.

Umile è generosu, Ghjuvan’Tèramu era un travagliatore di a lingua, mai stancu di pudè arrichìscela è tramandala. Era un militente chì rivendicava cù rispettu ma determinazione. « Per quelli chì dìcenu sempre u corsu ùn s’impara micca in scola. S’ellu ùn s’era micca insignatu u corsu, qual’hè chì pò certificà oghje ch’ellu ci sarìa tutti sti giuvanuttoni, st’omi avà chì sò maritati è chì trasmèttanu à i so figlioli, ch’averìanu pussutu parlalla ? A scola puntellu eccensiale, micca u solu, ma puntellu eccensiale »… dicìa torna u pueta ch’affirmava a so identità cù naturale : « a puesìa corsa vale quante tutte e puesìe. A puesìa stessa ùn hà micca fruntiere, ghjè u fattu puèticu chì dice a pena, a gioia di l’omu, i so sogni, quellu chì scrive in corsu ùn hà micca penseru à avè d’esse in una puesìa inferiore à quill’altra ».

Si spinghje Ghjuvan’Tèramu Rocchi u 3 di marzu 2018 à l’età di 78 anni. Dicerà Felì è cun ellu a Corsica sana : « aghju persu a mo mamma, aghju persu u mo babbu, mà ùn hè chè oghje ch’eu mi sentu urfanellu ». Ghjè dì tamanta pèrdita, è tamanta làscita pè a lingua è a cultura corsa. n

 

Tantu manchi

Tù sapessi quant’è tù manchi
Tù sapessi u viotu à l’intornu
Sì partuta è da quellu ghjornu
Ghjochi è rise ind’è noi sò stanchi
D’ùn pudetti più vede hè frastornu
Da tantu manchi

U scalone hè cusì inchjuculitu
Zenza tè è zenza più zitelli
U scalone oghje mi pare un nidu
Chì u s’anu lasciatu l’acelli
Sente solu di mè i rimpianti
Da tantu manchi

Forse sì induv’è tù sì ingrandata
Forse faci una vita beata
Ghjorni nostri mi ne vene tanti
Da tantu manchi

Tù sapesse tù quant’è tù manchi
Tù sapesse u viotu à l’intornu
U vaghjime hè digià di ritomu
Cun i so ventisgioli languenti
Un ci sì è m’attrista u ghjomu
Da tantu manchi

Ghjorni nostri eiu n’aspettu tanti
Da tanti manchi.

Ghjuvan’Tèramu Rocchi, Messu in cantu da Felì.

 

NB : ARRITTI a sapete hà l’abitùtine di facilità a lettura di u corsu à i so lettori mettendu un aletta in l’accentuazione antepenultiana (ancu sè micca tutti i linguisti apprezièghjanu).

 

* Amichi lettori, per sta rubrica, mandàteci puru archive chè v’avete nant’à pueta o scrittori.