Ghjuvan’Tèramu Rocchi

Hè cusì grande l’òpera di Ghjuvan’Tèramu Rocchi ch’ellu hà avutu onore è umagiu essendu vivu. A bellìssima ghjurnata offerta annu da a meria di Bastia, per dà u so nome à a salla di spetàculu di l’Alb’ore hè stata una maraviglia chì hà apertu l’ochji à i più giòvani scuprendu tandu quant’ella hè pre ziosa a làscitata di ssu munumentu di a nostra lingua è di a nostra cultura !

Insignente, cunsigliere pedagògicu, era un maestru nanzi tuttu, in u sensu u più nòbile di a parulla. Prufundamente umanu, Ghjuvan’Tèramu hè statu u nostru maestru à tutti, Corsi da tutte e generazioni, accumpagnènduci nant’à a strada di u riacquistu di a lingua è di a cultura. Puesìe, canti, filastroche, prugrammi d’insignamentu, hè statu un operaiu instanchèvule di a salvezza è a prumuzione di a nostra lingua.

Militente di a càusa corsa, era un omu di a terra, di u paese, di a Corsica prufonda, di l’usi è i gesti paisani, di e fole cuntate à a veghja. S’imprimurava di tuttu ciò chì fecìa a vita è a lotta di u pòpulu è omu di u pòpulu era.

Ugnunu pudia andà à truvallu per ragiunà. Ochji spampillulenti vi fighjava, ascultendu, eppò pianu pianu, da a so voce putenta puru fatta dulcezza, Ghjuvan’Tèramu davva cunsiglii, spiecava, cuntrastava… O quant’ellu hà suminatu ss’omu !

È u so più grande piacè cù noi, n’hà fattu ancu una puesìa, vèdeci ingrandà… o chì viotu ci lascia ! Dice Felì, u so amicu chì u tene caru cum’un figliolu è cù quale hà travagliatu cumplice durante 30 anni, « mi sentu urfanellu ».

Hè tutta a Corsica o Felì oghje l’urfanella ! U pòpulu sanu chì u pienghje, sapendu chì mai ùn truverà tamanta prisenza in a so vita, tamantu appoghju, tamanta forza è savviezza chì nutrìanu e nostre fede d’avvene !

Arritti pensa à i soi ind’è l’afflittu, i so figlioli, à so surella, a mamma di i so figlioli, tutti i parenti è l’amichi, è a Corsica sana oghje addulurita chì perde cù ellu un puntellu immensu di ciò chì face l’ànima corsa.

O Maè, ripusate in pace.

 

A so òpera

« Je n’en tire aucune vanité, parce que quand je l’ai fait, je vivais la vie de mon peuple, voilà. […] Je vivais cette vie-là, et c’était ma substance, je n’avais pas besoin d’en faire un luxe, un dessert supérieur. C’était ma vie de tous les jours. »

Ghjuvan’Teramu Rocchi

 

« Cum’è di pane è cumpane
Emu bisognu di tè
Cum’è d’acqua à e funtane
Cum’è di sole à a mane
Cum’è l’oghje d’un dumane
Per esse è per esse bè
Emu bisognu di tè ».
Parulle di Ghjuvan’Teramu