di Jean-Pierre Santini

L’obscure patience d’aimer Nouvelles, théâtre, petits poèmes amoureux et aphorismes désenchantés

Utìtulu di st’òpara c’invita à pinsà ch’è no truvaremu quì testi à cicchi ciambara, idea chì a quarta di cuperta («Un peu de tout, un presque rien ») pare cunfirmà. Eppuru, ci avvidemu sùbitu chì i testi chì cumpònenu l’òpara sò colmi à riferenze litterarie. Per via di a taglia di questu l’artìculu, mi cuntintaraghju di dui esempii : a prima nuvella (Comme un linceul, la mer) è a pezza di teatru (La fresque). A prima riferenza di Comme un linceul, la mer hè visuale : si tratta di prosa puètica : una nuvella sottupone a prosa. Ma a dispusizione hè quella d’una puesia. Ùn ci sò micca rime, ma finita a frasa, si volta à a ligna, tale i versi. È sò corte isse frase : fatta fine chì s’è vo dumandate à qualchissia cosa hè issu testu, rispundarà una puesia. D’altronde, in parechji lochi, sò ripiglii : p. 12-13 « partir » hè adupratu 3 volte ; p. 14, ghjè a parolla « ballast » chì rivene 3 volte. Ci sò dinù repetizioni : Elise parla è Marie ripete un pezzu di a frasa. (p. 22 ecc.).

A siconda riferenza hè chjara : si tratta di a lèttera à Elise, una bagattella cumposta da Beethoven (era per Thérèse, ma ci hè statu un isbagliu ind’a trascrizzione di u tìtulu). U parsunaghju principale, chjamatu « il », hà da scrive duie lèttere à Elise : a prima ùn a manda micca, è a siconda tratta di tuttu for’d’una bagattella !

A terza riferenza hè proustiana : Elise surveglia da a so finestra ciò chì si passa fora, tal’è a zia Léonie (« elle ne quitte plus sa chambre d’où elle peut suivre […] toutes les allées et venues du village »). Infine, u parsunaghju d’Albert pò currisponde à Albertine : si sà chì, per dipigne à Albertine, chì a sessualità, tandu, era detta « deviante », Proust hà pinsatu à parechji Albert. Quì dinù, Albert t’hà una sessualità equivoca cù un cadàveru.

In La fresque, umaggiu hè resu à Beckett è à u so En attendant Godot. Prima, l’eroe si chjama Samuel. Dopu, parla cù Jade di ciò chì ghjè a verità, u scopu di l’arte, a creazione, l’amore, u putere (Pozzo ind’è Beckett, Mémoire de l’oncle Baptiste quì) ma dinù a morte. L’ùltime parolla di a pezza sò : « Viens mon amour, entrons dans la lumière » è l’ùltime di l’òpara di Beckette sò : « Vladimir dumanda : “Alors, on y va ?” è Estragon li risponde : “Allons-y !”»

Eccu dunque un libru bellu bellu, riccu assai, assai puèticu, chì v’incantarà per via di a varietà di i testi è di e riferenze litterarie.

Marina Chovin.