S’hè spenta Jacky Micaelli

Parlava di u cantu cum’un « rigalu » chì li era statu fattu, è s’era datu una missione di pudè tramandà ssu piacè tamantu ch’ella avìa. Jacky Micaelli, una di e più belle voce dunnine s’hè spenta sta dumenicata è lascia un viotu tamantu pè i soi ma dinù pè u mondu di l’artisti è di l’innamurati di a nostra cultura. Hè in dolu u nostru pòpulu una volta di più, cù tutte ste voce magnìfiche di l’èpica di u riacquistu partute in Paradisu st’ùltimi anni.

«Aghju cantatu nanzu di parlà, ùn aghju micca sceltu, hè cusì » dicìa sempliciamente Jacky. Hà principiatu a scena in u 1986, da cuncorsi in seratone, hà sparsu u so talente in ogni paese di Corsica, suminendu per sse Francie, per l’Auropa è in u mondu, Venezia, Bologna, Milanu, Amsterdam, u Giappone, l’Italia… Vince trufei, si prova à u jazz, u teatru, e cumedie musicale, sumena pulifunie cù Donnisulana, Tavagna, è parechji altri, sparghje u cantu corsu cù artisti di rinommu cum’è Higelin. Vince u premiu di u discu di l’Acadèmia Charles Cros cù u so primu Opus «Corsica Sacra » è ghjoca in Bastia pò in Cannes a Cantata « Corsica » di Ghjuvan’Paulu Poletti.

Arregistreghja i «Canti di a libertà » cù Antone Ciosi è si pruduce in tutte e sale parigine rinummate, u Cafè de la Danse, l’Olympia, le Petit Journal Montparnasse, l’Européen, le Théâtre de la Ville, l’Opéra Bastille…. Scambia dinù cù l’altri pòpuli, l’altre culture, i Baschi, l’Occitani… A Corsica in core di u Mediterraniu hè u so mondu caru. A dice u so discu «Amor’esca ». Pulifunìa, jazz, blues, saudade, flamenco… fàcenu u so ripertoriu di ricerca creativa, senza mai perde u filu di a cultura è di l’ànima corsa. A so voce si pristava cù maraviglia à i canti sacri, cù « Stella Matutina », è a cumpagnia U Punticellu, i so canti dedicati à a Vèrgine Maria sò un colmu di rièscita in u so parcorsu spirituale è musicale.

Jacky si dicìa fatta pè a trasmissione à e nove generazioni. Hà empiutu ssa missione cù forza di creazione da rinvivisce una cultura arradicata. Hà da mancà. A piènghjenu i soi è Arritti li manda e so pensate affettuose. Riposi in pace o Jacky, a to voce prufonda ribomba quassù. Avèdeci.