(O duie, o micca, sfidàtevi di e « parolle parolle parolle…»)

Una settimana una parolla

Una settimana una parolla

(O duie, o micca, sfidàtevi di e « parolle parolle parolle…»)

 

S’è tu dai à unu un pesciu, u si manghjarà

in un ghjornu. S’è tù li ampari à piscà,

manghjarà pè u sempre. Lao zi.

 

Salute à tutte è à tutti. Sta settimana vi prupongu un’affaccata in mare. «Bravu ! Mi campu à navigà per certi lochi persi, disturbatu da nulla, ghjustu u mare, u sole è eiu…» È ai pensatu à l’animali ch’è tù disturbi ? « Anh ! l’aviò imbrùttanu di più l’ambiente chè u mo batellucciu. » O baullò, credi chì a salvezza di a tarra s’hà da fà senza sforzi ?

Tocc’à l’astri à fà qualcosa, micca à tè ? « Eiu l’aghju pagatu u batellu, possu dunque andà induv’è vogliu. » Fèmula finita. U sughjettu chì ci intaressa hè : u pesciu. Eccu a definizione di u Treccani : «Nome dei vertebrati acquatici inferiori con scheletro interno cartilagineo o osseo. » A parolla vene da u latinu pescis è si ritrova in tutti i paesi rumànichi : occitan peis, català peixos, ecc.

Pruvà di parlà di u pesciu ind’un artìculu hè una scumessa ch’ùn vogliu micca scioglie. Ci sarà dunque duie parte : l’Oriente è u Vicinu Oriente per principià, u mondu occidentale dopu. Tandu, andèmucine in Mesopotamia, 4.000 anni nanz’à Cristu. Fighjulendu l’arte è a litteratura, ùn truvemu micca esattamente una figura di pesciu, ma parsunaghji ibridi, tale omisirene barbuti raprisentati annant’à e facciate di i munumenti o zuccati in figurine. Si tratta di pettu, bracci, visu umani è coda di pesciu. Èranu robba màgica incaricata di caccià u demoniu d’un malatu o di prutegge i lochi.

In China, u pesciu ùn hè micca scarsu. In l’XIu sèculu nanz’à Cristu dighjà, era figuratu annant’à ogetti funerarii : ghjera ellu chì chjudia l’ochji di u mortu è simbulizava a sopravivenza è a reincarnazione. À a listessa èpica, era dinù u segnu di ricchezza : à chì vidia pesci numarosi, sicuru era d’ottene belle racolte.

D’altronde, si rigalava à u Diu di a divizia teste di pesci, è si manghjava sempre un pesciu per u capu d’annu.

In Egittu, ind’u mentre di a XVIIIa dinastia (trà 1550 è 1292 nanz’à Cristu), i pesci èranu impurtantìssimi, figurati dapertuttu : nant’à vasetti, patere, cuchjarine, bagnili, ecc. Si pò sfarinzià dui pesci principali : a tilapia nilotica, u pesciu u più cumunu, chjamatu dinù ouadj-decher (« di culore verde è rossu »), è l’inet o abdjou (pesciu mitològicu). T’avìanu un scopu profilàtticu (preservà da e malatie) : l’ouadj decher curava a barca di u Sole mentre e nuttate, è Abdjou figurava u mortu mumificatu chì rinascerà tale u sole, pè u sempre.

È per compie, una canzona di piscatori :

Marina Chovin.

1 Trackback / Pingback

  1. Stampa Corsa, informations corses – Una settimana una parolla

Les commentaires sont fermés.