Una settimana una parolla

Veranu

Una settimana una parolla (O duie, o micca, sfidàtevi di e « parolle parolle parolle…»)

 

Wie im Morgenglanze| Du rings mich anglühst,| Frühling,

Geliebter!| Mit tausendfacher Liebeswonne| Sich an mein

Herz drängt| Deiner ewigen Wärme| Heilig Gefühl,|

Unendliche Schöne!

Ind’u chjarore di l’alba| M’avvìnghjenu i to fochi,| O veranu,

benedettu !| Per millaie felicità d’amore| S’affola ver’di u

mio core| U sìntimu sacratu| Di u to ardore eternu,|

Bellezza infinita !

Goethe, Ganymed, v. 1-8.

 

Salute à tutte è à tutti. Oghje parleremu di u veranu o branu. «U branu ? U branu, u branu… mi piace mì sta parolla » Ahé ? Umbè, cosa possu dì… Ebbè tantu megliu ! È chì ghjè per tè u branu ? «Una robba chì si manghja ». Cumu ? Ch’ai dettu ? Voli parlà di u granu, ùn hè ? «Nò poi, hè casgiu frescu » U brocciu ? Ma chì ghjè a leia cù u veranu ? Và bè, n’apprufittu per lampà anch’eiu a famosa chjama : liberalizate u brocciu !

Avà ripigliu a discossa. U veranu dunque. Vene da, tutti inseme, u latinu ! Bravu ! Allora si tratta di ver, veris. In parechje lingue adòpranu u latinu pupulare primavera chì esce da u latinu clàssicu primo vere « u pricipiu di u veranu ». Truvemu, pè un dettu, a parolla in talianu, spagnolu, purtughese o catalanu. Ma dinù indi l’anzianu francese primever, rimpiazzatu à u XVIu sèculu da printemps, cioè u latinu primum tempus « a bona staggione ». U corsu t’hà sceltu veranum tempus. È in grecu « Eccu u mumentu prelebatu » È a risposta hè : ἔαρ (éar), ma, peccatu, ùn hà nunda à chì vede cù u corsu.

Da per lu mondu sanu, o guasgi, a festa di u veranu currisponde à u primu ghjornu di l’annata. Fighjulemu a China. « Torna ! » Allè, fate u sforzu, mi campu cù u chinese. Or’dunque u veranu si dice chūn (·”). A festa propia di u veranu si chjamava chūnjié (·”節). Durava 15 ghjorni è cascava trà u 21 di ghjennaghju è u 19 di ferraghju, dipendia di a luna è di u sole. «Ohimella ! Hè cumplicatu l’affare ». S’è tù sapessi… Cuminciava cù un sopracena : ci vulia à manghjà u pesce da avè abbastanza vittu, ci vulia à chjinassi u più tardi pussìbile da campà di più. « Cridia chì per esse felice ci vulia à esse azezu ». Falla finita o sciuccò ! U primu ghjornu si facia e vìsite, si purtava novi panni spessu rossi chì hè u culore di a diccia. U 7u ghjornu, tutt’ognunu scambiava età, i veri ghjorni di nàscita essendu secreti. Infine, si finiscia u ralegru cù a festa di i lampioni.

Ind’a Roma antica, u capu d’annu cascava u 1u di marzu è a festa di u veranu si tenìa u 17 : si parla di Liberalia in l’onore di u diu Liber. Ghjera dinù u mumentu chì i zitelli di 17 anni mettìanu a toga virile sìmbulu d’aduliscenza. Eccu, mi piantu quì pè avà ma, prima d’andàmmine, vi lasciu cù una bella canzona

Marina Chovin.

1 Trackback / Pingback

  1. Stampa Corsa, informations corses – Veranu

Les commentaires sont fermés.