Accapu di a redazione

Arman si chjamava

Arritti hè tristu. Cum’è ogni volta ch’ellu more un ghjurnalista appassiunatu di u so mistieru. Arman avìa 32 anni. Era ghjurnalista à l’AFP. Era ingagiatu in Ucràinia è dapoi u principiu di sta guerra, era in prima lìnea per copre l’evenimenti. Quantu n’hà vistu more ghjente culandi, quantu n’hà intesu saltà bumbaccie maladette, quantu n’hà risintitu pienti è suffrenze… Oghje ghjè ellu chì face l’attualità, lachendu ind’è una pena immensa i soi è tutti i s’amichi ghjurnalisti chì l’anu seguitatu, ghjornu dopu à ghjornu, da un fronte à l’altru, da una cità marturiata à l’altra. Arman hè statu surpresu da un tiru di rucchetta stu 9 di maghju. « Sì tù nant’à sta tàvula di mettalu fretu » dice a so amica di l’AFP, Daphné Rousseau nant’à e rete suciale, testimugnandu di « l’orrore di sta guerra. Nimu più chè tè a sapìa, corpu è ànima dentru, à u cutidianu… Nimu, ùn avìa a pulsione a più umana, stintosa, ingagiata, è u talente di mustrà stu cunflittu cum’è tù l’hai fatta dapoi u primu ghjornu ». Dice torna Daphnée « Ghjè impensèvule, sta tàvula di mettalu fretu è a to salma ind’è a to sottavesta parapalle “presse” cù u to muschittone azuru è i to ochji ghjustu operati da u to bagliuglime per vede più chjaru senza i to spechjetti. I to ochji grisgi, chjosi. Appacciati ».

Hè cummuvente a manera di i s’amichi di parlà di Arman Soldin. Sò pieni di dulori, di ricordi, d’ammirazione. « Un zitellu arbitriosu assai, affezziunosu è calurosu » dice l’università induv’ellu hà studiatu, « intusiastu, energicu è curagiosu » dice a direttrice di l’AFP per l’Auropa, Christine Buhagiar. « U travagliu lampicante di Arman riassume tuttu ciò chì ci rende fieru di u ghjurnalìsimu di l’AFP in Ucràinia » dice u s’amicu Phil Chtwynd. « Arman era un tippu aduràbile, omu ùn pudìa chè tènelu caru. U capu, a manu, u core, avìa tutte e qualità. Era troppu bonu » dice un antru amicu Marc-Henri Maisonhaute. « Amava a vita, a campava à fondu. Fecìa tuttu à fondu è u fecìa bè ». Ind’è e fottò, sempre cù u surisu eternamente ghjuvanile, omu u sente vicinu à a ghjente. E rete suciale è u so pròpiu contu sò piene di stonde induve s’induvina un ànima generosa. Conta torna Daphné Rousseau i mumenti passati inseme in piena battaglia : « diventi u cumpagnu, u cunfidente, l’umanu, u nurmale ind’è ssa realità puzzicosa. Ind’è st’odore di morte, ind’i to dgini frusti à rombu di saltà in terra sott’à e bombe. Sì a pussibilità d’una scaccanata. È ghjè tuttu, fora di scema a to risa. Ghjè una risa di zitellu ». Pò cuntinueghja a ghjurnalista : « Ci ritruvemu ind’è e fosse cumune di Boutcha. À a morga. Una mamma cerca u so figliolu à mezu à e salme accatastate in u camiò frigorificu. Filmi da luntanu, murzichendu cù i denti e to lapre d’addisperu. Ind’è a vittura più una parolla. Sapemu perchè femu stu mistieru »…. « U lindumane partimu pè u fronte, a ràdiu militare di a vittura passa “Forever young”, ti metti à cantà à voce rivolta… ». « E to stampe fanu u giru di u mondu. Faci parte di stu pugnu di ghjurnalisti chì capìscenu ch’ellu ci vole à luttà contr’à a fatiga di l’infurmazione nant’à l’Ucràinia. E to imàgine svèglianu a pianetta. Vàlenu tantu… »

Sta morte, sti testimogni, ci fàcenu piglià cuscenza di manera più umana di sta guerraccia. Di u scempiu ch’ella raprisenta. Ogni morte, ghjè una stòria, una vita arrubata, di risa, di gioia, d’amore, d’umanità… è micca solu una statìstica, una salma di più. Si tomba una somma di sintimenti, di grandezza, di bellezza. Arman hà circatu à fàcila capisce, da sveglià u mondu, da ùn abituassi micca à st’infurmazione… È ci hà lasciatu anch’ellu a so ànima culandi. Forever young. •

Fabiana Giovannini.