U Sporting Club di Bastia hè fundatu à u cafè Les Palmiers, in u 1905 da un Svizzeru, Hans Ruesch, prufissore d’allemanu à u liceu di Bastia, scrivanu hè passiunatu di sport. U fonda cù i so elevi è trè altri appassiunati, Emiliu Brandizi chì ne piglia a presidenza, Jo Vincensini, chì ripiglia a presidenza in u 1908, è Carlu Bergassoli, segretariu è tesurieru. U scopu tandu hè di sparghje l’attività fìsica frà a giuventù, cù futbol, atletìsimu, boxe, lotta… i giòvani anu una sala d’intrenamentu à u mercatu di i pesci. È pocu à pocu ghjè u futbolu ch’hà da piglià a suprana nant’à l’altre attività.
À l’èpica i ghjucatori pìchjanu in un pallò di stracci nant’à à piazza d’Arma, pò si stàllanu nant’à a piazza San Niculà aperta à un pùblicu più numarosu.
U club vince in fùria in popularità, a Corsica tandu scopre u futbolu è fiurìscenu i club ind’è l’ìsula. Ma a prima guerra mundiale mette fine à sta dinàmica. Parechji ghjucatori ci lascieranu ancu a vita…
À a fine di a guerra, ripiglia l’intusiàsimu in giru à u ghjucu à pallò è i bastiacci s’appassiunèghjanu pè i derby trà l’Etoile filante bastiaise, u CAB (Cercle Athlétique Bastiais) (tremindui fundati in u 1920) è u Sporting, chjamatu Skeubeu da i soi…
In u 1920, u club hè umulugatu per l’istruzzione fìsica è per appruntà à u serviziu militare, vale à dì un principiu di ricunniscenza cum’è locu di furmazione… Oghje u centru di furmazione hè premiatu pè u so travagiu è u so sèriu.
In u 1932, u Sporting hà infne u so stàdiu, in Furiani, à u locu chè no cunniscimu oghje, chjamatu tandu stadiu Duttore Luciani. Hè ribatizatu Armand Cesari in u 1937 per unurà u so capitanu smaritu in u 1936 à l’età di 33 anni.
In u 1962, u club si lea cù l’EFB è piglia u nome di Sporting Etoile Club Bastia, pò ripiglierà u sigla SCB in u 1992.
Diventatu prufissiunale in u 1965, Bastia hè campione di Francia di Divisione 2 in 1968.
S’apre allora a più bell’èpica di u Sporting cù a finale di a coppa di Francia contr’à Marseglia in 1972 (persa 2 à 1) è a qualificazione pè a prima volta in coppa d’Auropa (persa contr’à l’Atletico di Madrid). Puru vince u Challenge di i campioni 1972-1973, contr’à l’OM 5 à 2.
Ghjuntu terzu di u campiunatu di Francia, hè finalistu di a coppa d’Auropa 1978 dopu à un epupea magnìfica cù sette vittorie da fila. Ferma per sempre u primu club à vince una squadra inglese (Newcastle) in Inghilterra, è a prima squadra à vince u famosu FC Torino, più grande club aurupeu di l’èpica. Sò millaie i Corsi à spiazzassi cù u Sporting. A finale in Corsica contr’à u PSV Eindhoven si ghjoca ind’è l’acqua è a fanga dopu à u tempurale… si compia cù un 0 à 0 in Corsica, è disgraziosamente u Sporting perde a finale in Eindhoven.
A squadra hè cundutta da Claudiu Papi, più grande ghjucatore corsu di u sèculu è frà i più grandi mezuterrenu francese di l’èpica.
L’epupea si face in u cumbugliu di u riacquistu identitariu di l’annate 70 è face cunnosce a Corsica in l’Auropa sana.
In u 1981, u Sporting vince a cuppa di Francia contr’à Saint-Etienne, sparghjendu torna allegrìa è festa in tutta l’ìsula. Sò mumenti chì solu u ghjocu à pallò face nasce.
Ma a storia di u Sporting hè dinù a catastrofa di maghju 1992, induve mòrenu 18 personi è più di 2300 feriti dopu à u sfundimentu di una tribuna cullata nant’à fondu di scruccunerìa… 10.000 personi èranu nant’à sta tribuna, più di 5000 sò cascati.
Ss’evenimentacciu è una rivendicazione di più di 30 anni anu cambiatu a lege per impedisce scontri prufissiunali un 5 di maghju, è u culore neru hè statu aghjustatu à a maglietta turchina. Da ssu drama, da tante gioie, da l’identità forte ch’ellu sparghe, u Sporting hè un club chì tene una piazza speciale in i cori di i Corsi. •








