Una settimana una parolla (O duie, o micca, sfidàtevi di e « parolle parolle parolle…»)
« aghnimīḷe purohitaṃ yajñasya devaṃ ṛtvījam| hotāraṃ ratnadhātamam || »
« Precu Agni, u prete di a casa, u ministru divinu di u sacrifiziu, l’invucatore, u migliore dispensatore di u tesoru ».
Rig-Veda 1, 1, 1, 1-2.
Salute à tutte è à tutti. St’ètima emu da parlà di…
« A ranochja ! » Saetta ! Ùn bàstanu micca dui artìculi ? A sai, u troppu stropia. «Ma in francese si dice mai dui…» Lascia corre u francese. Tandu, parleremu di u focu. L’etimulugia, cum’è spessu, ricolla à u latinu. A vechja parolla per insignà u focu era ignis. Ma e lingue rumàniche anu adupratu a parolla focu(m) chì u primu significatu era « fucone », è chì hà pigliatu u sensu di fiamma dighjà in latinu. Sàppiate chì t’emu trovu e traccie di l’addumesticata di u focu ind’una grotta chinese induvè stava Homo Erectus, 400.000 anni fà ! L’impurtanza di u focu ind’a vita umana si vede in tutte e religione ; à l’occasione di riti funerarii, di riti di purificazione è di riti di passaghju, si preca, ind’u mondu sanu, u diu di u focu. « Ind’u mondu sanu ? » Sanu, nò, ci hè un pìcculu paese chì resiste sempre. U cunniscite ? « In Italia è in Grecia, a sò chì ci hè Hephaistos è Vulcanu. Prupongu dunque u sancritu ? » Nò, ind’a vechja lingua di l’Ìndia, ci hè u diu Agni chì t’hà un putere divastatore. « Allora in Etruria ? » Innò, ci hè Sethlans, chì prutegge i stazzunari. « Ind’u paese bascu pò esse ? » Innò, ci si trova Eate, u gèniu di u focu, ma dinù di e timpeste, di e fiumare è di e ràffiche. «Bah… quepp’allora, ùn la socu eiu ». Si tratta d’una pìccula ìsula ind’u mediterraniu… « A Còrsica ? » Ièèèèèè. «Ma cumu sarà pussìbile ? » Ùn a vi possu dì. T’avemu une lèttera di settembre 596 da u Papa chì si lagna perchè chì i Corsi aduràvanu sempre a petra è u focu.
Ma u nome di a divinità ferma un misteru.
«Ma quantunque, puru diu, u focu brusgia, tomba, hè periculosu assai ». Hè detta, u focu hè doppiu. Pè u filòsofu grecu Ippasu di Metapuntu (5u sèculu nanzu Cristu), u focu era u primu principiu di tutte e cose. Permettia dinù di tesse una leia trà u diu è l’umani : ind’a Bibbia, pè un dettu, u focu hè u sìmbulu di a presenza di Diu. In India, Agni hè u messageru trà l’omi è i dii, u diu di u focu purificatore è di i sacrifizzii, u focu di u fucone chì scalda è coce a robba. Ma attempu, era u diu di u focu di a guerra è di a fine di u mondu.
Oghjedì, u cultu di u focu hè per smarisce. Ci hè sempre in Iran è in India di u punente qualchì Tempiu di u focu, chì i zoroastriani rèndenu un cultu à u focu qualsìasi a so forma. Eccu, mi ferma à ramintavvi a sicchia tremenda, è à dumandavvi di fà pianu cù u focu, tutt’ognunu si ramenta ciò chì s’hè passatu in stu principiu d’annata.
Marina Chovin.








