Cuntinuemu a nosta rubrica da cuntà i tesori di a nostra lingua à traversu l’Antulugìa di e spressioni corse di Farrandu Ettori. Sse spressioni ci impàranu assai nant’à a nostra stòria è ciò chè no simu. Omu si deve di tramandale.
A morte hè suvente raprisentata da una vechjetta scarnata. In Corsica, omu parla spessu di a Falcina, ma ci hè un antra fiura, dice Farrandu Ettori : una latra cù un velu neru, sinistra, chì vene à arrubassi i corpi di i vivi. Niellu (in latinu nigellum) si scontra suvente cù neru, dice torna u scrivanu chì dà l’esempii di Valdu Niellu (a furesta nera), Lava Nieddu (u lacu neru), un tintu nieddu (tinctum nigellum) vale à dì ettimologicamente, un disgraziatu cù vestiti tinti di neru per vìa d’un dolu, è cù u tempu, parolla impiecata per parlà d’un scioccu. •
/
U puvarettu di babbu
Sta spressione s’impieca pè i parenti smariti. Si dice ancu in francese ma, in Corsica, dice Farrandu Ettori, a spressione hè più raffinata. I morti di a famiglia sò ammentati cù formule precise spiccate in dui gruppi. U gruppu di l’ascendenti, è u gruppu di a generazione cuntempurànea o chì vene dopu.
In u primu gruppu, in Cismonte, si parla di u ben di babbu, u ben di babbone, vale à dì st’omu di bè ch’era u mo babbu o u mo babbone.
In Pumonte, si dice u puvarettu di babbu (o babbà), a puveretta di mamma (o mammà), o di missiavu, di minanna…
In u secondu gruppu, si dice u pòvaru, u tintu, o u corciu seguitatu di u nome di a persona : u tintu di Petru.
U zìu currisponde à u primu gruppu : u curciu di zìu, dice torna Farrandu Ettori. I zìi più alluntanati sò di u secondu gruppu : u curciu zì Pàulu (senza u di). •








