Dop’à a suppa di musu, a suppa di plàsticu

A Piazzetta

Un studiu di a rivista scentìfica Nature face a dimustrazione chì hè trà u Capicorsu è a Tuscana chì u Mediterraniu hè u più bruttu. S’hè furmata una « suppa di plàsticu ».

Cunniscìate a suppa di fasgioli, a suppa di pesciu, a suppa di mammone, a suppa di musu, eccu dunque a suppa di plàsticu.

U Mediterraniu hè u mare induve a pulluzione à i pistìcciuli di plàsticu (vi và cum’è traduzzione per «microplastiques » ?) hè a più forte di u mondu.

È figuràtevi, fur tunati ch’è no simu, chì a cuncentrazione a più for te di stu mullizzu in u Mediterraniu si trova in u mare Tirreniu, trà u Capicorsu è a Tuscana.

Digià ch’è no ùn ci la femu à gestisce u nostru mullizzu nant’à a terra, allora pensate appena quellu in mare…

À l’orìgine di stu ruminzulaghju marinu si trova ben’intesu l’omu, chì cunsuma troppu plàsticu : ne fabrichemu 300 milioni di tunnellate à l’annu, è 10% finìscenu in mare.

Stu fenòmenu ùn hè micca pròpiu à u Mediterraniu. In l’oceanu Pacìficu si parla di « cuntinente di plàsticu ».

È cum’ellu ci vòlenu parechji sèculi per chì un pezzu di plàsticu sia distruttu, n’avemu torna per una bella stonda à cuntemplà sta suppa di mullizzu.

In più d’esse particularamente goffu, stu mullizzu hè periculosu pè i cetacei, pesci, acelli, cuppulate chì ingòllenu è chì mòrenu.

È chì làscianu a piazza à d’altre spezie.

Ma quale hè chì sà, forse chì stu mare di mullizzu hè un bè è chì un ghjornu un ponte di mullizzu ci permetterà di francà u mare per sbarcà in Italia ? Ùn si pianta u prugressu.