E fàvule di Natale Rochiccioli

I figlioli di u zappaghjolu

U paisanu, malatu, sintìa ch’ellu vinìa, cù un pocu di rigrettu, u mumentu d’andà à rende conti à San Petru…

Avanti di more, à i figlioli riuniti avìa datu issu sicretu :

– U nostru chjosu ùn hà prudutu cà cardi, ma di fà bè ùn hè mai troppu tardi. Sott’à i cardi ci hè un tisoru, intarratu dipoi i tempi di u Rè Tiudoru… Armàtevi di vanghe, zapponi è vanghini, scassate u tarrenu, è truvarete i maranghini1…

 

U più giòvanu vulìa parlà : « Sì un tisoru era piattatu, par cosa tù, ùn hai mai zappatu ? » Ma vi dumandu s’elle sò quistione da pone à un babbu chì campa d’allucazione…

 

À manià u zappone, ognunu ci riflette… Ma… s’ella hè par diccippà oru, tuttu u mondu ci si mette.

Zappa è vanga, quellu chjosu ind’un mumentu, parìa un usina dopu à un bumbardamentu.

Ùn truvèdenu nulla in fatta fine, à parte qualchi vechja scàtula di sardine…

–… Postu chì tuttu hè zappatu, figlioli, ùn pirdemu più tempu, punèmulu à fasgioli…

 

Cusì fècenu. È issa idea fù maravigliosa, parchì st’annu la racolta fù miraculosa… È… vendi fasgioli à duie mila franchi u bacinu, fècenu furtuna à e spalle di u vicinu…

 

Muralità

Cambià i cardi in fasgioli,
Sò miràculi, o figlioli…
Ma cambia i fasgioli in maranghini,
Sò fatture da latricini.
À quelli chì in tempu di guerra anu impiutu u zanu
Ch’ellu li ne fermi quant’è ne aghju in manu. •

 

  1. Maranghinu : anziana pezza d’oru di vinti franchi.