E fàvule di Natale Rochiccioli

Madamicella de Cardif y Talavelos

A figliola di a Cuntessa di i Talavelli, ùn si lasciava avvicinà nè da vechji nè da zitelli… Quand’un omu a dumandava in matrimoniu, era quant’è ch’ella vidissi un dimoniu. Par ella, una dumanda era un affrontu, è par tutti u rimpròvaru era prontu :

– Una donna di u me paru ùn hè da un pastore… Par spusà à mè, ci vole omancu un duttore.

 

Un ghjornu si prisintò un capitanu. Soca ùn era à capu, chì vinìa da luntanu… Quand’ellu si truvò faccia à quella strega, u tippu si disse : « Corciu di mè, m’anu muntatu a sega ».

Hà falatu e scale senza tuccà i scalelli, ancu un pocu li còstanu à ellu i talavelli !

 

Era persuasa chì u so sangue virginale ùn era sangue rossu era sangue speziale. Par mè, aghju capitu : era sangue sanguarellu, suchju di muchju, di cardu è di talavellu.

 

Una cosa chì hè certa, era bella… Ma s’ella era intilligente, ùn la sapìa cà ella.

A dumènica pricava fin’chì a messa dura, ma u Signore ùn ne manda mariti sopra misura. Eppò pàssanu l’anni, divìntanu vechji i zitelli, dipoi, si ne hè fattu racolte di talavelli. Ma racolta di mariti ne dritti nè torti, è si ne hè firmata senza, civa ch’ella ti sorti. Sì tù t’avìi pigliatu un pastore, oghje, unu di i to figlioli sarìa forse duttore.

 

Muralità

Ciarbelli insignuriti adurnati di fiocche
Fate insità i vostri cardi in artichjocche…
È par alzà dinù d’un scalellu
Fàtevi fà piccature di suchju di talavellu. •