Cultura

Pastore, agricultore è pueta : eccu à Fanfan Mattei

Ind’è u nùmaru d’Arritti 2747, hè statu publicatu in pàgina 2 a puesia « L’assassini », cantata da u gruppu Madrigale. Disgraziosamente ùn avemu micca ramentatu u nome di l’autore è ci scusemu. Un di i nostri fidi lettori, Toni Casalonga, a ci face rimarcà, ammentendu chì sta puesìa hè stata scritta indè l’anni 70 da Francescu Mattei, pastore è pueta di Monticellu, oghje sparitu e sfurtunatamente quasi dimenticatu.
Arritti ringrazia à Toni Casalonga di st’infurmazione, è vulerìa fà onore à Francescu Mattei cù ss’artìculu publicatu ind’è A Robba, una rivista nant’à internet, animata da Toni Casalonga.

 

Francescu dettu Fanfan Mattei (1938-2010) hè statu attempu una di e persunalità e più famose di u sindicalisimu agriculu in Corsica è un pueta rinumatu. Ghjè ghjustamente attraversu a so puesia chì ammentemu quì a so vita è a so memoria.

Pè parlà di un pueta, chì ci hè di megliu chè di lascià a parolla à la so puesia ? Soprattuttu quandu s’agisce, cum’ellu a dicia da per ellu, di lu « versu scimescu di la penna di Francescu ». Perchè pueta era, è di prima trinca, ma scemu micca. Per mè chì l’aghju cunnisciutu bè, era u novu saviu d’Ascu, bench’ellu stessi in lu Monticellu, paese di u babbu. A mamma era aschese, è Fanfan avia sta doppia persunalità di u pastore ch’ellu era è di l’agricultore ch’ellu sugnava d’esse.

Dicenu ch’ùn c’hè ricolta
S’ella ùn hè suminata
In a terra bella sciolta
Ch’hè stata ben lavurata.

 

Fù, in cumpagnia di François Musso in Aiacciu e di Jean-Jean Zuccarelli in piaghja di Prunete, unu di i ghjovani agricultori fundatori di u sindicalisimu, e cusì si lampò in una forma d’agricultura detta « muderna » pè luttà contra l’abandonu di e campagne è le so cunsequenze.

Ch’ùn ci pò esse una pieve
Chì di sangue rinvivisce
In a tarra senza neve
Cù lu focu chì l’astrisce.

 

Era à l’addisperu di vede a so terra parte in fume, suffria di vede l’alivi abandunati cunsummà si senza chì nimu ne purtessi più attenzione, e cridia chì c’era sempre qualcosa da fà. « Guarda – mi dicia –, passatu u focu, l’alivi ripartenu perchè e so radiche sò prufonde ».

M’aghju vistu i brusgiati
Riparte di tenneroni
E cullà di sette fiati
E di macchja è di pulloni.

 

A so sensibilità di pueta u facia arrabbià contr’à tutte e forme d’uppressione è ùn ne mancava a Corsica, chì tandu era u regnu di u clanisimu u più crudu. Ma a listessu tempu nascia una speranza, è una lotta principiava à a quale, ùn saria chi cù e so puesie, Fanfan partecipava.

Aghju vistu cert’amori
Di divorziu cunsummati
Coglie li più belli fiori
Dopu esse si rinnuvati.

 

U divorziu trà a Corsica è i Corsi, tandu paria definitivamente cunsummatu, ma ellu ùn la vulia adimette e pigliendu esempiu nantu à a natura, cridia à ciò chi tandu ùn si chjamava ancu « u riacquistu ». A so sperienza d’agricultura intensiva in a piaghja di Calinzana avia fallitu, è ne resultò un prucessu contru à a Somivac, ch’ellu finalamente hà vintu, è cusì turnò in fine d’annate 60 à e so pecure di prima.

Senza speranza ni fede
Cumè l’omu pò campà ?
Forse per noi hè di crede
Ciò ch’hè statu pò turnà.      

 

È si missi tandu à cumpone canzone, e prime indiate indè a storia di u cantu oghjernu, cumè quella arregistrata da A Cumpagnia più tardi, in u 1978, chì si compie cusì : « Voi chì ci avete cumpratu, voi chì ci avete vendutu, senz’avè ci dumandatu, senz’avè ci privenutu, ne vi precu, ne vi salutu, in faccia vostra eu vi sputu ». Ci n’era una altra, magnifica, chì aldilà di a Corsica si primurava di u statu di u mondu, sia di u puntu di vista geopuliticu chì ambientale, dicia « Misericordia tremu di u focu universale messu à l’uriente estremu, man’à le forze lucale ».

 

A so ultima passione hè stata quella di u granu. Ricerca di e vechje sumente, lavoru, suminera, cuglitura, tribbiatura ; purtà u granu à l’unicu mulinu corsu capace di macinà lu, quellu d’Arcanghjulu in Cuttuli, è pone nantu à madia u primu saccu di farina. È rivecu a gioia di a so vechja mamma, e risentu l’udore di u focu di muchju indè u fornu, u profumu di u pastone levitatu è u gustu squisitu di u pane appena cacciatu da u fornu.

U me amicu Fanfan hè mortu in 2010, senza avè pussutu da vita à una nova leva di granu corsu, culpitu da u male ch’ùn perdona. Ma s’ellu persi a salute, ùn perdì mai a fede indè l’avvene.

A grana mai s’hè morta
Indè sta tarra ingermata,
Si po levà di rivolta
Senz’avè la suminata.

Toni Casalonga.

 

Per sapenne di più :
– u situ Interromania : https://interromania.com/corsu-cismuntincu/literatura/l-autori/mattei-francescu-22.html
– u filmu di Fabien Delisle : Fanfan Mattei (figure du possible) : https://victoretviktor.wordpress.com/2012/08/04/1/