Cultura

U Pighjolu (prima parte)

城门失火,殃及池鱼
chéng mén shī huǒ , yāng jí chí yú
Quandu a porta di u paese brusgia, sòffrenu i pesci

 

Salute à tutte è à tutti. Sta settimana vi vurria parlà d’un paisolu chì, à l’occasione di a riapparizione di millaie di pàgine arrubate à Louis-Ferdinand Céline, hè mintuvatu da i ghjurnalisti da per lu mondu sanu.

Si tratta, l’avete capita, di u Pighjolu. U nome di stu paese esce da u poghju chì era un locu cunvintu pè a stallazione d’un abitatu. U paese si stende à 580 metri d’altitùdine et apprufitta di trè fiumicelli : Guagnu, Calzatoghju è Filiccioni. Conta una centinaia d’abitanti chjamati i Pighjulacci.

Ùn ci hè micca testi annant’à a creazione di u paese, ma sò cunnisciute e ruine d’una cappella di u Xu sèculu (sicondu à Moracchini-Mazel). U paese facia parte di a pieve di Sorrinsù. Di 1489, dopu a vittoria di Gènova contr’à i Cinarchesi, sò brusgiate e case è mandata via a pupulazione. Ma vòltanu i Pighjulacci è à u XVIu sèculu, si cuntava 160 abitanti è una ghjesgia pievana dedicata à San Simeone. Tandu, a vita era urganizata in giru à l’agricultura : sègala, orzu, granu, vinu, linu è tabaccu.

Ma à u XVIIu sèculu hè disacralizata a ghjesgia di San Simeone per via d’una scapera. U figliolu di u piuvanu, Amato, cundannatu à a pena di morte perchè chì t’avia tombu dui omi, s’era piattatu ind’a ghjesgia. Ma ci era un cumpensu per quellu chì purterebbe à a famiglia u capu di u reu, è malgratu u locu insantulitu, dui omi u scaponu è purtonu u capu à u cummissariu di Gènvoa in Aiacciu : èbbenu i soldi, è u capu fù messu à palesu ind’una cabbia di farru. Ma era statu un sacrileghju è a ghjesgia fù abbandunata. Hè da quessa chì fù custruita, più in ghjò, a ghjesgia San Roccu. Malgratu què, à u XIXu sèculu, omu turnò à alzà San Simeone, dènduli un campanile è trè campane.

U Pighjolu t’hà trè lochi pè i morti : l’arca, u campusantu municipale è quellu privatu. À pàrtesi di u XVu sèculu, si mettìanu i morti ind’una stanza sottu a ghjesgia chjamata « arca », da chì i morti sìanu vicini vicini à u locu santu. Quella di u Pighjolu avia trè càmere : per l’omi, pè e donne è pè i zitelli. Sta manera di fà era cundannata da a ghjesgia è da i puliticanti ma l’adopru di l’arca durò in certi lochi sin’à u XIXu sèculu.

Ghjè di 1812 chì fù praticatu u primu interru ind’u campusantu municipale. Ma, attempu, certe famiglie fècenu a scelta di custruisce e tombe annant’à e so terre spùtiche da esse vicine di più à a ghjesgia. Oghje u locu chì conta una 12a di tombe smarisce sott’à l’arbaccia. •

Eccu a canzona.

Marina Chovin