Cuntinuemu a nosta rubrica da cuntà i tesori di a nostra lingua à traversu l’Antulugìa di e spressioni corse di Farrandu Ettori. Sse spressioni ci impàranu assai nant’à a nostra stòria è ciò chè no simu. Omu si deve di tramandale.
Cunnisciutu « comme le loup blanc » in francese, hè Carulumagna, spieca Farrandu Ettori. A spressione esiste un pocu sfarente in Italia induve si dice : Aver fatto quanto Carlo in Francia, o torna : Stare da Carlo in Francia, vale à dì campà bè.
U cìrculu carulingianu, dice torna Farrandu Ettori, impieca dinù a parulla maganza in u sensu di u tradimentu (cum’è in Italia). Hè a casa Mayence, nemica di Carulumagna chì certi liàvanu à u traditore Ganelon. L’urìgine si perde oghje, dice Farrandu Ettori. Per l’etimulugìa pupulare, a maganza hè l’òpera di u macu (magàntulu, mazzeru), sinònimu di magonarìa (pràtica di a magìa). In a Corsica bunapartista di u sencondu imperu, spieca torna u scrivanu, u maresciale Marmont avìa rimpiazzatu Ganelon cum’è sìmbulu di u tradimentu è omu chjamava cusì unu ch’avìa cambiatu di partitu.
Tutti sti ricordi èranu intratenuti da i Reali di Francia, cumpilazione in prosa d’Andrea da Barberino (1370-1431) ch’omu leghjìa à u XIXu sèculu in Corsica cum’è in Italia. •
Una sbirtacata
Vale à dì una scimàtica, una sciocca, una balorda. Ùn màncanu e parulle in lingua corsa per parlà d’una donna senza cerbellu.
Spieca Farrandu Ettori chì l’urìgine di ssa parulla di sbirtacata vene da Monna Berta di Dante, chì dà u verbiu sbertare, vale à dì schernià, sprezzà, dice u scrivanu. In Corsica, si rinforza cù un ac. Per un dettu a dice Sagra à u so maritu in versi cunnisciuti chì pòrtanu u so nome (str. 12) :
Hè veru, sò la risa di l’aghjenti
Da quandu sò la toia, a sbirtacata. •








