Norbert Laredo

Adìu o amicu

Ti sì spentu in Aiacciu senza prevèneci è a to sparizione ci pare una burla… Caru Norbert, di vede a to salma ind’è ssa cascia, ùn ci parìa mancu vera. Fighjendu a porta à cantu, m’aspettavu à vèdeti affaccati. Invece innò, sì bè partutu, purtatu da ssa gattivera malatitaccia di a Covid, è lasci un viotu pè i toi, ma dinù pè a Corsica, ancu sè uni pochi frà a ghjuventù forse ùn si n’accòrgeranu micca. Ma noi chì t’avemu cunnisciutu sapemu quant’è tù mancherà à i dibàttiti pulìtichi, à e lotte di terrenu, à e discussioni senza fine à u telèfonu, à i cuntrasti in riunioni, à i neguziati senza sfiatà per intèndesi nant’à cumunicati cumuni. Eri un umanistu è bellu più chè què, eri un umanu cù un core generosu. Ti dispiacìa l’inghjustizia è circavi sempre à impegnati per accuncià e cose. Eri chjuccutu dinù in e to edee, à le volte ancu era annerbante di vèdeti rivene sempre nant’à ciò chì ti parìa essenziale, l’unione frà naziunalisti, a fratellanza da sparghje, èranu di i to cumbatti instanchèvuli. Frà i primi eculugisti di sta terra, per tè l’eculugìa ùn pudìa staccassi da u naziunalìsimu, puru ùn duvìa sfòndesi nentru è ùn eri un neguziatore fàciule. L’èpiche tremende di l’affruntamenti trà naziunalisti sò state vere suffrenze per tè. Ti sì fattu lea trà l’uni è l’altri, à cunvince, à raggiunà, à le volte ancu à supplicà. Dicìi, « l’eculugìa hè u rispettu di ciò chì vive », è u rispettu di a vita per l’ambiente ma dinù per l’umanu era un fundimentu di i to ingagiamenti. Mondu lotte di stu pòpulu pòrtanu a to stampa. Lasci un viotu à tutte st’annate di cumbatti. Quelli chì t’anu cunnisciutu sanu chì ùn hè pussìbule di parlà senza tè di e mubilisazioni contr’à e pulluzioni di u Vaziu, di u passagiu di i petrulieri francesi è taliani in e Bocche di Bonifaziu, di a lotta contr’à a speculazione è a spusessione di a terra, di a salvezza di a lege liturale, di u ricusu di l’incineratore è di ssu capatoghju di u trattamentu di u lozzu, di a lotta pè a verità nant’à a catastrofa di Cernobile è e bugìe infame di u Statu francese, di a richezza è a furtuna di a Corsica in l’energìe rinuvelèvule, di a custruzziune d’un veru Padduc prutettore di l’ambiente è d’une ecunumìa di pruduzzione è di sulidarità suciale, è contr’à parechje altre suffrenze dinù cum’è in Palestina è mondu altri pòpuli in lotta… Quantu belle custruzzioni cullettive chè n’avemu fattu inseme ! Hai chjosu l’ochji quandu a Corsica vidìa àpresi infine a strada d’una ricunniscenza à traversu un statutu d’autunumìa. Quantu ti serìa piaciutu di pudè cummentà è accumpagnà sta speranza ! Oghje forse hai ritruvatu parechji militenti chì ci anu lasciatu nanzu à tè, frà i quali Edimondu, è mi piace à pensà chè vi fate avà belle discursate nant’à a situazione di l’ìsula. Dormi in pace caru Norbert. Ci hai lasciatu a to stampa è fermi per sempre ind’è i nostri cori.

Addìu o amicu. •

Fabiana Giovannini.

* Lire par ailleurs