Accapu di a redazione

Migranti ?

Hè strana ssa manera ch’elli anu certi Corsi à parlà di i migranti. Elli ch’anu cunnisciutu – è chì cunnòscenu sempre – l’esiliu è e difficultà d’abandunnà u so paese à d’altri, bramendu di truvà un travagliu o cundizioni di vita più pruspere in altrò. M’arricordu u mo babbone chì mi cuntava quand’ellu avìa lasciatu u so paese, allora ch’ellu avìa una trentina d’anni. Ghjuntu in Marseglia dopu à una traversata in u freddu di u ponte d’un batellu, avìa marchjatu in i carrughji cù a so valisgia in manu, ligata da una funicella per tene a poca robba ch’ellu avìa pussutu strascinassi incù ellu. S’hè vistu dorme fora parechje volta nanzu di truvà un alloghju, troppu chjucu, ma cù a sulidarità corsa, omu si sapìa furtunatu. Pocu tempu dopu avìa fattu vene moglie è cinnini. Maschji è fèmine durmìanu inseme ind’è a stessa stanza, nant’à una strapunta in terra, i maschji à un capu, e fèmine à l’altru, riscaldendusi i peducci. L’altra càmera era pè i parenti è a cucina era a pezza principale di vita. Si pisciava fora, in un pisciatoghju da spàrtesi cù i vicini in curridore. I zitelli ghjucàvanu scalzi in casa cum’è fora, chì i scarpi ùn ci vulìa micca à sfrazali, èranu pè a scola, o per sorte a dumènica. Fecìanu rimori in u quartieru duve si ritruvàvanu i Corsi spatriati. I panni èranu stesi d’un casamentu à l’altru è da e finestre e donne chjachjeràvanu a ghjurnata. I carrughji èranu strepidosi di mughji, di canti, di travagliu impruvisatu da vìncesi qualchi soldu fattichjendu. Èranu spessu mal visti sti Corsi chì parlàvanu una lingua ch’ùn capìa a ghjente di u lucale… Cosa hè cambiatu oghje senò l’urìgine di ss’esiliati ? Vultendu in casa soia, i Corsi si sò avvisti tandu chì s’ella avvanzava a sucietà nant’à u Cuntinente è ci si pudìa fà a so vita, ind’è l’ìsula firmava a miseria, e strade tufunate, i paesi troppu spessu senza acqua nè elettricità, i mezi di trasporti pocu è micca, allora chì l’orti èranu verdicenti in Francia, s’aiutàvanu l’agricultori, strade è infrastrutture si fecìanu dapertuttu, casamenti è quartieri muderni, sinemà, teatri… In u sessanta, s’hè svegliata a cuscenza, è i Corsi nanzu tuttu anu rivendicatu ghjustizia. U drittu à u sviluppu è u prugressu, u drittu à fà rinasce a so lingua è a so cultura. Riacquistendu a so fiertà è a so identità, vulìanu campà i so usi, fà rinasce i paesi, custruìscesi u s’avvene. Oghje u migrante ùn fughje solu a miseria è u mancu di mezu di sviluppu. Fughje dinù a guerra, l’arbitrariu è u mancu di libertà. Per certi ancu a tortura è a prigiò. Valisgie ne anu pocu è micca quand’elli s’affàccanu quì, suvente hè sèmplice fangottu, si cèrcanu un locu per dorme anch’elli è fà vene dopu a so famiglia. Nunda di più nurmale è umanu. Cum’hè chì ùn simu capaci di capìscela ? « Quandu donne è omi anu u freddu, anu a fame, anu a paura, u nostru duvere di Corsi è u nostru duvere di donne è d’omi sempliciamente, hè d’apre a porta, di scaldà a ghjente, di fà cena incù elli, di dì chì u nostru hè soiu. È ch’ella piace o nò à quelli chì bramanu di riinventà l’identità corsa per chjòdela in i muri stretti di l’etnicìsimu, a zenofobìa, u razzìsimu è l’intulleranza, avemu a fiertà di dì chì a nostra visione di a Corsica, di i Corsi è di u pòpulu corsu, hè quella purtata à u firmamente di l’Auropa di u sèculu di i Lumi da Pasquale Paoli. Un identità chì integra, chì apre, generosa, è chì hà fattu chì hà Corsica hà sempre fabricatu Corsi è ch’ella da cuntinuà à falla » hà dettu u presidente di u Cunsigliu Esecutivu.

Ch’ellu sìa ringraziatu. •

Fabiana Giovannini.