Cuntinuemu a nosta rubrica da cuntà i tesori di a nostra lingua à traversu l’Antulugìa di e spressioni corse di Farrandu Ettori. Sse spressioni ci impàranu assai nant’à a nostra stòria è ciò chè no simu. Omu si deve di tramandale.
Spulà, o fà à spula spula, vole dì ghjittà i soldi pè a finestra. A spressione vene di a pràtica di a spulera, dice Farrandu Ettori. Dopu à a tribbiera quand’omu caccia u granu di a spiga, a spulera si fecìa in un spulinu, spècie di grande sportu piattu, ch’omu scuzzulava di manera, cù stu muvimentu vintulatu, à caccià a buchja è e pòlvere, più legere chì u granu.
Cusì, quellu chì lampa i soldi pè a finestra hè cum’un spuladore chì sparghje e buchje à tutti i venti.
A locuzione fà à spula spula, più spressiva chì spulà, dice torna Farrandu Ettori, s’impieca assai in corsu, cum’è per fà à corri corri, vale à dì fà in fùria, o à currionu. O torna, essa à tocca tocca per dì ch’omu hè vicinu vicinu sin’à tuccassi.
A prepusizione à, dice torna Farrandu Ettori, indita a manera.
Hè seguitata da un imperativu ripetutu duie volte per appughjà u sensu è duppià l’esurtazione : spula spula, corri corri… Si dice dinù : à tacca tacca, vale à dì ugnunu à u so giru senza arrestu.
Omu chjama torna un traculinu o un scatulinu : un vendi vendi. •
Mancu un soldu per fà cantà un cecu
Vale à dì ch’ùn li ferma mancu un soldu. Ghjè un allusione dice Farrandu Ettori, à i cantatori itinerante cechi, o fendu nice d’esse cechi per fà megliu a limòsina. I taliani dìcenu dinù : non avere un quattrino da far cantare un cieco.
È aghjùstanu : e due per farli tacere. •








