On le connaissait musicien et chanteur. On le connaissait animateur radio. On le connaissait aussi acteur culturel et conférencier sur l’Histoire de la Corse. Mais on ne le connaissait pas encore auteur… Marc’Andria Castellani vient de publier son premier ouvrage, « Un ghjornu, una canzona. Una storia di u cantu corsu ».
Dans ce récit, entièrement rédigé en langue corse, il retrace l’histoire du chant corse. « Une histoire », comme il tient à le préciser. En suivant le fil de son analyse historique, on y découvre une multitude d’anecdotes recueillies auprès d’auteurs, de compositeurs ou de musiciens, qui nous font voyager à travers le temps. Ainsi, on pourra facilement s’imaginer dans un champ de blés aux cotés de Félix Quilici qui enregistre « U cantu di a Tribbiera », au détour d’un sentier entonnant « I mulatteri d’Ulmetu » avec Micheli Paoli, à Sermanu auprès de Petru Guelfucci et ses amis chantant une paghjella, ou encore à Paris en 1981 dans les coulisses du concert de Canta au Théatre de la Ville… Rencontre avec celui qui a inscrit le chant corse dans le marbre.
Cunniscimu a vostra passione per a mùsica, ma quale sò state e vostre mutivazioni per produce stu libru ?
Dapoi quasi dec’anni cun « Un ghjornu una canzona » avia accadastatu assai assai infurmazione, stalbatoghji, sturiette nant’à i canti è u so cuntestu di scrittura. Aghju dinò avutu a furtuna di travaglià cun ghjente cume Cristofanu Mac Daniel, Ghjan’Paulu Poletti, Petru Guelfucci o puru Anghjula Potentini è d’esse appenuccia parte di stu mondu di i creatori è dunque di riceve assai testimunianze dirette. U tuttu, messu in òrdine crunològicu, custituiva cume un filu stòricu. Aghju vulsutu seguitalu. Credu d’altronde, salva a verità, ch’ella hè a prima volta ch’ella si face « una storia di u cantu corsu ».
Hè statu un travaglione, nò ? Quantu tempu avete messu per cuncoglie tutte ste stòrie ?
A scrittura m’hà pigliatu un annu è mezu, a racolta ella, qualcosa cume dec’anni, a passione pè u cantu corsu, una vita…
Certi stalvatoghji pàrenu fole… Induve site andatu à cercà le ?
Parechji mi sò stati cunfidati direttamente da testimoni vivi di a storia !
I corsi anu a tradizione di a veghja è di tramandà e « fole » è i stalbatoghji. Imaginate appena u terrenu ch’ellu custituisce, un mondu vivu è riccu di persunalitai forte cume u cantu !
Ci nè unu in particulare chì v’ha toccu o chì v’ha fattu ride ?
Ba, forse a storia di u cuncertu di Petru à u Quebec davanti à 24.000 personne è chì dicia à Matteu Maestrini nanzu di cullà in scena « O Mattè ! Aghju u fretu adossu », perchè era Petru… Dopu certi azzuffi trà Canta è e « Barbouzes », aldilà di u cuntestu, sò stòrie… alte in culore !
Sò previste parechje cunferenze è dèdiche. Hè impurtante per voi d’andà a scontrà i vostri lettori, i vostri auditori ?
A mio sperienza d’artistu m’hà insignatu una cosa : nunda ùn vale u vivu ! Dunque ghjè impurtante assai d’andà à scuntrà a ghjente, spiegalli u sensu di u mio travagliu, scambià, discore, ancu dibatte è riceve a crìtica, ghjè cusi ch’ella campa un òpera.
U cantu ghjè un spechju di a sucetà… U vostru libru, à traversu u cantu, tratta dinù di l’evoluzione di a sucetà corsa ?
U libru hà, secondu me, trè nivelli di lettura. U stalbatoghju chi custituisce spessu u successu di e crònache, ghjè u latu vivu, carnale ancu, di a canzona. Dopu, si prupone una stòria di u cantu corsu da l’origine sin’à oghjè circhendu ad’analizà l’evoluzione in lu so tempu.
È per compie, u cantu hè sempre, sì, u spechju d’una sucietà. Cusì si puderà leghje una stòria di a Corsica, vista à traversu l’infurmazione nant’à e so èpiche, ch’elli ci rigàlanu i canti.
Malgratu l’erusione culturale, si tròvanu parechji giòvanni cantatori chì prudùcenu canzone in corsu è chì tràttanu di e prublemàtiche oghjinche. Hè per voi una fonte di sperenza ?
Ghjè una dumanda diffìciule assai è liata cun a cumplessità maiò di u mondu « iper cunnessu » chi ghjè u nostru. In primu locu, mi piace pocu à mischjà stòria e cutidianu ghjustu à puntu perchè a stòria ci lascia u tempu di a misura. L’attualità nò.
Si canta assai in corsu oghje, u cantu ghjè duvintatu cume un agrottu culturale per assai giòvanni è menu giòvanni.
À tempu, ghjè diventatu un marcatu abbastanza danciu sopra tuttu giratu ver’di u fora. U pùblicu corsu ellu ghjè sempre di più diffìciule à percepisce… Mi si pare dinò chi l’impattu sucietale di e canzone si sia indebullitu di modu tremendu cum’ella si hè indebullita a capacità di i cantatori à esse punti di riferenza per e prublemàtiche e più diffìciule di l’èpica. Cusì, u cantu corsu chì era un cantu pupulare è direttamente sucietale, rìsica oghje una certa pèrdita di sensu è forse una certa fulclorisazione.
D’appressu à mè, unu di i challenge serà di fà campà un identità oghje « valurizata » in teuria, ma ind’è a realità d’una sucietà duve u cuncretu di s’identità si perde sempre di più…
A vostra altra crònaca « Stòria » hè assai seguitata. Serà forse un altru libru… ?
L’avarete capita chi, in stu libru, una crònaca hè ghjunta à basgià l’altra ! Ma di modu più sèriu si ferà forse qualcosa un ghjornu nant’à « Stòria » omancu certi passi. Ma, serà forse un paradossu, per chè più cumplicatu d’imaginà « Stòria » senza a mùsica ch’ella permette a ràdiu, chè « Un ghjornu una canzona ». Si viderà, « col tempo ». •

Scontri cù l’autoru – Cunferenze è dedica
- u 14 di dicembre in Belgudè, à a casa cumuna.
- u 17 in Bastia, in Praticalingua.
- u 19 in Aiacciu, à a libreria La Marge.
D’altri scontri sarranu previsti, vi teneremu à capu !
—
« Un ghjornu, una canzona. Una storia di u cantu corsu »
Marc’Andria Castellani
ISBN : 979-10-415-8400-0
Novembre 2025, 424 pages, 39 €

Marc’Andria Castellani est animateur radio et acteur culturel.
Il a participé à de nombreux groupes et collaboré avec plusieurs artistes comme Petru Guelfucci, Jean Paul Poletti, Canta73, Balagna ou encore Anghjula Potentini.
Il est le créateur des émissions « Un ghjornu, una canzona » et « Storia », spécialisées sur la chanson et l’histoire de la Corse et diffusées sur RCFM. •








