Cuntinuemu a nosta rubrica da cuntà i tesori di a nostra lingua à traversu l’Antulugìa di e spressioni corse di Farrandu Ettori. Sse spressioni ci impàranu assai nant’à a nostra stòria è ciò chè no simu. Omu si deve di tramandale.
Quandu Li frìsciani l’arichji (in Pumonte), li frìschjanu l’orechje (in Cismonte), vale à dì ch’omu hè vìttima di gattive lingue. In talianu dinù si dice : li fischiano gli orecchi.
Farrandu Ettori ci dà altre spressioni chì vènenu da l’arechje : ùn sò pendini pè e so orechje, si dice quandu cose o ghjente ùn vanu micca inseme. Fà orechja di mercante, vale à dì ùn stà micca à sente una persona. Calà l’arichji à calchidunu, vale à dì fà tace una persona. Ma, dice torna Farrandu Ettori, quand’omu hè stupitu, ùn si dice micca « on ne se gratte pas l’oreille » cume i francesi, ma piuttostu grattassi u tupizzu.

Torna à Vignale, chì hè un bellu paese !
Eccu una spressione assai usitata dice Farrandu Ettori, omancu in Cismonte. À chì face sempre u stessu sbagliu, à chì si ripeta, si risponde azezu : È torna à Vignale ! A spressione venerebbe d’un tragulinu ghjuntu à vende e so pignate in Vignale, paisolu di a Custera, nant’à a ribba di Golu. Sgaiuffi azzizzendu a so mula, a fècinu parte à galuppà è ringuarscià tutta a so càrica. Qualchi tempu dopu, u traculinu vultendu sopra locu, guidava a so mula diciendu : « iè vultemu in Vignale, ch’hè un bellu paese ! » •








