Sparisce una legenda

S’hè spentu Dumènicu Vincenti

Dumènicu Agostini, u più giòvanu di i Fratelli Vincenti, si n’hè andatu stu 4 di ghjennaghju à l’età di 90 anni, dopu à u so fratellu Francescu, sparitu dòdeci anni fà.

Tremindui anu purtatu tantu à a nostra cultura. Hè una legenda di u cantu corsu chì si spenghje.

Francescu è Dumènicu parìanu picci ch’ùn si pudìanu spiccà. Pensàvanu è fecìanu tuttu inseme, uperandu cù passione è amore, ancu sè Francescu era piuttostu quellu chì scrivìa e parulle è Dumènicu chì i mettìa in meludìa. Avìanu sceltu di chjamassi I Fratelli Vincenti in umagiu à u so babbu Vincente Agostini. Sò fiertà di a so Balagna tant’amata, è di u so paese di A Santa Riparata. In l’Algaghjola avìanu apertu ind’è l’annate 90 u cabaret « Les trois guitares ». Cumpunìa cusì bè Dumènicu è ghjucàvanu, è cantàvanu inseme, maritendu cù maraviglia e so duie voce ! Beati quelli ch’anu pussutu stà à sente tandu partecipendu à e so bellìssime serate induve ogni Corsu ci si pudìa ritruvà. Anu indiatu tantu è tantu giòvani corsi à cantà è à sparghje lingua è cultura corsa ! Anu scrittu frà e più belle canzone è meludìe corse, appruntendu da u so talente è u s’amore di a Corsica, u riacquistu è u svegliu di a cuscenza naziunale. Da Chì Fà, è l’abandonu di i paesi è cù elli di i valori nustrali è di a cultura corsa, à Casa antica di paesi chì pone u prublema fundariu è di u spusessu, da u Ritrattu chì conta u dulore è a stirpera di a guerra, à I Spartimenti chì parla di a stracciatura nustrale dopu à a partenza di u capu di famiglia, da U Traculinu chì cunsacreghja a vita paisana, à traversu quella di u so caccaru, à Parlemu corsu chì ci chjama à curà a lingua è l’identità corsa, è tant’è tante canzone cusì belle chì si còntanu à centinaie, stampe di vita è di storia nustrale : Quarant’anni da luntanu, A cardellina, Corri Corri zitellina, À vint’anni, La sposata, U vichjarellu, Da sottu à la moi baretta, In core quand’ellu ci entre l’amore, Francè di Campile, Gira gira, A mula è u zitellu, A moglie di u pescadore, À u Duttore Simeoni, Pampasgiolu, À l’altru mondu…

Cù Dumènicu si ne và un pocu di u nostru esse. I Fratelli Vincenti ci anu datu una làscita tamanta, sò memoria cullettiva d’un pòpulu, sò a nostra identità prufonda messa in cantu è puesìa. Arritti manda cundulueanze afflitte à tutti i soi. Ripusate in pace o Cari, ci avete rigalatu tantu ! •

 

 

Chì fà

Rimore di legne tronche
È luce rossa di fornu
Di mandili stretti in fronte
Ùn aspittate ritornu
Ogni petra neru fume
Pianu pianu s’hè staccata
Per fà piazza à un altru lume
Nant’à a teghja addisperata
Eiu chì mi sò scaldatu
Qualchi volta à la so fiara
Mi pare tantu peccatu
Chì a rivecu ancu più chjara

Chì fà, chì ci si pò fà
Chì fà, chì ci si pò fà

Ancu e nostre merie antiche
Una à una si ne vanu
Per d’altre case più riche
È di noi assai luntanu
Ci spicchemu di l’antichi
I caccemu di paese
Nant’à a grata ùn ci hè più fichi
Si campa à l’usu francese
Eiu chì mi sò campatu
Cù un pezzu di pane intintu
Mi pare tantu peccatu
Chì mi sentu u core strintu

Chì fà, chì ci si pò fà
Chì fà, chì ci si pò fà

Inde tutta la cunfine
Eri suminata à granu
Oghje sò e cardelline
Chì càntanu lu veranu
À u sole nantu à l’aghja
U tribbiu pare firmatu
È d’ùn esse à meza paglia
Si sente cume spugliatu
Eiu chì mi sò svegliatu
Stamane cume un acellu,
Sè aghju troppu sunniatu
Perdunerete un zitellu

Chì fà, chì ci si pò fà
Chì fà, chì ci si pò fà