Cuntinuemu a nosta rubrica da cuntà i tesori di a nostra lingua à traversu l’Antulugìa di e spressioni corse di Farrandu Ettori. Sse spressioni ci impàranu assai nant’à a nostra stòria è ciò chè no simu. Omu si deve di tramandale.
E minaccie più chè l’impruperiii incuragìscenu l’invenzione verbale dice Farrandu Ettori. S’impieca u futuru à vene pè e minaccie, cù a forma : t’aghju da…
In lingua corsa, a zucca è u zucchinu s’impiècanu suvente per parlà di u capu. In quantu à i vèrbii cuncià (tanner in francese) è accuncià (arranger in francese), s’impiècanu in e minaccie senza diferenza trà l’unu è l’altru. Si pò dì : t’aghju da cuncià pè e feste (in talianu, si dice dinù : conciare uno per il dì delle feste) o t’aghju da accuncià pè e feste ! A parulla accuncià, spieca torna Farrandu Ettori, pò avè u sensu dinù di rifà a tualetta (rectifier la toilette in francese).
Listessa cosa per : t’aghju da cuncià (o accuncià) pà i to nati ghjorni. Vale à dì pè i ghjorni chì ti fèrmanu à campà. •
Ci hè u tira è modda
U core di a tragèdia paisana hà un largu vocabulariu chì tratta da tutte e situazioni, da à nàscita di l’antipatìe sin’à i cunfronti murtali, ammenta Farrandu Ettori.
À l’iniziu, ùn sò chè parulle dissunente silentine, un bisbigliu, dice Farrandu Ettori chì palesa l’incumpatibilità di sèntesi, l’estri di ghjente ch’ùn si ponu vede : si sò presi in ira, o si sò presi in bischizzu.
S’induvina ch’elle ci sò tirature, dice torna u scrivanu. Ci hè un tira è modda, vale à dì in francese : le tire et lâche.
A spressione si cumpone di dui imperativi, quellu di u vèrbiu tirà, è quellu ci u vèrbiu muddà (mulla, di mollu, vale à dì in francese lâcher, larguer).
A fiura, d’urìgine marìttima, dice Farrandu Ettori, hè quella d’un amarra chì i marinari tìranu è càppianu, ammullèndula stonda à stonda, a manovra essendu accumpagnata da : tìra ! modda !
Di stu bisbigliu dunque ùn nasce forse u cunfrontu, ma s’ella schiatta a còllera in certi capi viulenti, dice Farrandu Ettori, l’affare pò andà luntanu. •








