Cuntinuemu a nosta rubrica da cuntà i tesori di a nostra lingua à traversu l’Antulugìa di e spressioni corse di Farrandu Ettori. Sse spressioni ci impàranu assai nant’à a nostra stòria è ciò chè no simu. Omu si deve di tramandale.
Farrandu Ettori avvicina ssa spressione di quella francese : je vais te faire voir trente-six chandelles.
Hè u ricordu, dice u scrivanu, d’una pràtica ch’avemu cunnisciutu in a zitellina pè i più anziani frà noi. À e feste patrunale, ghjunghjìanu rìmiti cù, suspesu in u pettu, un quadrettu in legnu in u quale ci era l’imàgine di u Santu ch’elli servìanu, è u più suvente era San Roccu.
Ssi quadretti si chjamàvanu paci in Pumonte è elli paciaghji (chì purtàvanu a pace). Fecìanu a limòsina è omu basgiava u quadrucciu, chì u rìmitu asciugava ogni volta cù un stracciu.
A limòsina s’arricugliava dentru un cìppule in ferru biancu chjamatu stagnulonu.
San Roccu purtava cusì a prusperità, spieca torna Farrandu Ettori. Ma sè qualchi sguaiufu schivava a limòsina, u rìmitu in zerga, minacciava di piglialu pè i capelli è di ciuffà u so capu in u stagnonu da fallu vede à San Roccu. •
Ùn hà bisognu di vutatti à Sant’Antiochu
Ghjè cusì ch’omu chjama unu ch’hà l’appetittu, dice Farrandu Ettori. Frà l’ottu santi chì pòrtanu ssu nome, s’agisce quì di u martiru di Sulcis (costa ueste di a Sardegna) festighjatu u 13 di nuvembre. U cultu à quellu santu hà guadantu a Corsica, è pè u più in Auddè induve a ghjesgia porta u so nome. Sant’Antiochus, dice una passione di l’XIu sèculu, era mèdicu (medicinae artibus eruditus), ciò chì spieca forse u so putere di rende l’appetittu à i malati, spieca Farranu Ettori.
Senza ammentà Sant’Antiochu, si dice dinù d’unu ch’hà un grossu appetittu : ùn hà bisognu di spiziale, vale à dì ùn hà bisognu di medicina. •








