E fàvule di Natale Rochiccioli

U tupulinu, u gallettu è u gattu

Un tuparellu, scappatu da u so tafone, era partutu in ispidizione, un pìcculu tornu in lu cuntornu…

À u ritornu, à la Mamma inchieta ben intesu, fece stu contu resu :

 

– Avìu appena francu e lìmite d’issu chjosu, aghju scuntratu un mostru stranu, piumacciutu, urgugliosu. Orrende, sprizzante, arrugante, piriculosu…

M’hà guardatu, hà spartu l’ale sbattulendu, hà stridatu un Cuccuruccù tremendu. Un animale tantu feroce ùn pardona mancu a croce…

À trè passi, annant’à una panca di u curtile, si ne stava un santu, cusì placidu, dolce è gentile, sdraiatu, dorme… sònnia o pensa. Quantu m’avaria fattu piacè di fà cunniscenza… Di sta visione di pace sò statu cuntentu. Ma l’altru dragone, chì spaventu !

 

– O tintu curnicellu… u primu, un gallettu, un scapatu cù a so cresta face u fieru, un fullettu. U so cuccurucù chì a mane sveglia animale è ghjente, hè un cantu di guerra bellu innucente…

U sicondu, o disgraziatu, u nostru numicu ghjuratu.

U gattu, mattu, guattu, falsu ch’ellu li strappi u fiatu, sò di villutu lìsciu le patte, sottu, a morte… l’ugne piatte…

Davanti à u gattu si tù ti trovi solu, un cunsigliu : scappa prestu u me figliolu !

 

 

Muralità

Sì l’ugne piatte sò arme putente,
U cantu, s’ellu hè di guerra, ùn hè mai innucente. •