Una settimana una parolla

Ròsula

Una settimana una parolla (O duie, o micca, sfidàtevi di e « parolle parolle parolle…»)

 

«What does a name mean ?

The thing we call a rose

would smell just as sweet

if we called it by any other name »

(William Shakespeare, Romeo è Ghjulietta,

Ghjulietta: attu II, scena II).

 

Salute o amichi lettori. Sta settimana si trattarà di a ròsula. Prima… « Avà aghju l’abitùdine : ci tocca à circà l’orìgine di a parolla ». Bravu, faci un bellu studiente ! Allora, cum’è sempre, ricullemu à u latinu. Si trova a famosa rosa. Sapete, sta rosa chì serve di paragone à a prima declinazione ? «Mi n’arricordu : rosa, rosa, rosam, rosae, rosae, rosa, è à u plurale rosae, rosae, rosas, rosarum, rosis, rosis ! » Umba ! mi stupisci, a sai ? Tuttu sarebbe pè u megliu ma, entruti à l’università, catastrofa : si ne trafala u nostru universu sanu.

« Perchè ? » Perchè chì, almenu in francese, ci vole à prununzià s « ss » è mai « z », puru trà duie vucale.

U fattu si stà, dunque, chì a nostra rosa vene « rossa » ! Ma, vi dumandarete, cumu si passa da rosa à ròsula ? Ebbè aghjunghjemu un suffissu diminutivu -ula. « Ahn, si tratta dunque d’un ipoqualcosa. »

Ipocorìsticu, iè, cioè chjamà à qualchissia di manera dolce, affettuosa.

Avà, parlemu appena di stòria. E ròsule esìstenu dapoi 25 millioni d’anni, è sò state cultivate in particulare da u rè Sargon di Ur è d’Akkad. In Iran, i giardini di ròsule sò tradiziunali dapoi l’Antichità a più alta. A so cultivazione si sparghje in Auropa sopratuttu cù l’Àrabi, i Turchi è i cruciati. Oghje chì hè oghje, a ròsula hè a regina di i fiori, quella chì t’hè a più venduta ind’u mondu sanu. A ròsula a più vechja cresce vicinu à u domu d’Hildesheim, è t’hà un troncu d’un mezu metru di diametru, un’altura di 13 metri, è riculerebbe à 1050 dopu à Cristu ! Ùn possu compie senza parlà di u Principellu. Dice l’eroe : « Vous êtes belles, mais vous êtes vides. […]. On ne peut pas mourir pour vous. Bien sûr, ma rose à moi, un passant ordinaire croirait qu’elle vous ressemble. Mais à elle seule elle est plus importante que vous toutes, puisque c’est elle que j’ai arrosée.

Puisque c’est elle que j’ai mise sous globe. Puisque c’est elle que j’ai abritée par le paravent. Puisque c’est elle dont j’ai tué les chenilles (sauf les deux ou trois pour les papillons). Puisque c’est elle que j’ai écoutée se plaindre, ou se vanter, ou même quelquefois se taire. Puisque c’est ma rose. »

Allora, à ugnunu a so ròsula, curèmula, tenìmula cara malgratu e so spine, è tandu bella bella sarà a nostra vita.

Marina Chovin.

1 Trackback / Pingback

  1. Stampa Corsa, informations corses – Ròsula

Les commentaires sont fermés.