Da Elena Piacentini

Comme de longs échos

Stu rumanzu pò entre ind’a categuria di i thriller esoterichi, cioè, d’appressu à u Treccani : « una varietà di poliziesco in cui azione ed emozione prevalgono sull’aspetto investigativo della vicenda », è chì un elementu esotericu c’entre ind’a storia, cum’è, per un dettu, ind’u libru di Dan Brown Le symbole perdu chì ci face entre ind’i misteri di u Capitole mericanu. Di fatti, in l’òpara di Elena Piacentini, u tema di l’Egittu anzianu è sopratuttu di u cultu d’Osiris sò impurtantìssimi.

Cum’è spessu in issu gènaru litterariu, a narrazione hè doppia : u culpèvule parla à a prima parsona, ciò chì ci permette d’entre ind’u mondu spùticu d’un parsunaghju chì t’hà una visione falsa di u reale. A siconda narrazione, à a terza parsona, ci conta u travagliu di i pulizzeri. Quelli, di u malfattore, ùn cunnòscenu nunda in quant’à u so ritrattu fìsicu : ùn anu chè u so ritrattu psìchicu. U racontu ci presenta i parsunaghji : Vincent Dussart hè quellu chì chjama aiutu perchè ritrova a moglie morta è u ciucciu sparitu. Sarà talmente affannatu ch’ellu sarà purtatu à l’ospedale, senza chì i pulizzeri u pòssinu intarrugà. Hè d’impurtanza perchè, à sente e statìstiche, u babbu hè guasi sempre u culpèvule ind’e sparizione di zitelli.

Vene dopu u gruppu di a PJ di Lille chì s’impegna à truvà Quentin, u ciucciu arrubbatu. Ci hè Sylvie Muller, detta « la nouvelle », Mathilde Sénéchal, « capitaine » chì a zitellina fù fosca, Albert Lazaret, « commandant », chì s’avvicina di a so ritirata, Damien Delage, dettu Dédé, « lieutenant », è Franck Sqalli, « lieutenant ». Ma l’eroe hè un certu Pierre Orsalhièr : anzianu pulizzeru, hà cunnisciutu un affare stessu stessu. Tutti si mèttenu dunque à cacighjà l’assassinu, cù a speranza di ritruvà à Quentin vivu chì cala long’à u tempu.

I tìtulu di stu rumanzu hè u primu versu di u puema di Baudelaire Correspondances, chì palesa l’intrecciu di i sensi : l’arechja, u vìdere, u tastu è l’odore. Elena Piacentini ricama un mondu fattu d’eccu. Piglieraghju per un dettu u sensu di l’odore. Ancu e parolle t’anu un muscu ! « L’haleine du mari en état de choc dégage des fragrances aux notes de tête sirupeuses » ; «Mathilde ferme les yeux pour affûter ses pouvoirs olfactifs sans rien détecter d’autre que des parfums chimiques » ; ci hè dinù a puzza di i cani morti, u prufumu di a minta chì avvelena à Mathilde…

In stu thriller chì l’azzione si passa in Lille, ùn truvarete Corsi. Riesce in veru à lascià da cantu u so eroe Pierre- Arsène Leoni, pè u piacè fondu di u lettore.

 

Marina Chovin.

1 Trackback / Pingback

  1. Comme de longs échos*

Les commentaires sont fermés.